Mai mulți șoferi de la Strășeni au fost prinși de polițiști conducând agresiv, băuți la volan sau fără permis de conducere.
Potrivit poliției, în primul caz este vorba despre un tânăr de 19 ani, fără permis de conducere, care conducea agresiv un automobil de marca BMW.
De asemenea, mașina nu avea revizia tehnică și asigurarea obligatorie valabile. Autoturismul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul a fost sancționat.
Băut pe o bicicletă
Cel de-al doilea caz a avut loc la Lozova. Un bărbat de 38 de ani, mergea pe o bicicletă fiind în stare de ebrietate avansată - alcool în aerul expirat constituia 1,13 mg/l.
Și la Vorniceni, un bărbat de 32 de ani a fost prins băut în timp ce conducea o tricicletă, având 1,03 mg/l alcool în aerul expirat.


