Maia Sandu a sustinut astazi un discurs in plenul Parlamentului European, fiind pentru prima data cand un sef de stat din Moldova are o interventie in legislativul UE. Sefa statului le-a vorbit europarlamentarilor despre impactul razboiului din Ucraina asupra tarii noastre, dar si despre cererea de aderare la UE depusa de autoritatile de la Chisinau. Dupa ce si-a incheiat discursul, deputatii europeni au aplaudat-o in picioare.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Va multumesc pentru aceasta oportunitate de a va vorbi, intr-un moment in care regiunea noastra - si intreaga lume - trece prin cea mai dificila perioada din ultimul timp.”
In fata plenului Parlamentului European, Maia Sandu a declarat ca autoritatile de la Chisinau condamna invazia rusa in Ucraina si ca Republica Moldova ofera tot sprijinul tarii vecine.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Rusia a atacat un stat vecin, asa cum au facut-o marile puteri in trecut, si a declansat o tragedie de neimaginat pentru ucraineni si intregul continent european. Sustinem suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei, asa cum am facut-o intotdeauna. Crimeea este Ucraina. Donbas este Ucraina. Kiev este Ucraina. Si vor fi intotdeauna. Acest razboi nu are nicio justificare si trebuie oprit imediat.”
Sefa statului a vorbit si despre coruptia din Moldova si a cerut ajutorul statelor membre UE pentru a-i gasi pe politicienii care au fugit din tara si sunt anuntati in cautare internationala.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Va rog sa ne ajutati in procesul de combatere a marii coruptii. Va rog sa sanctionati politicienii corupti care au capturat institutii in trecut, au furat sume importante de bani publici si s-au mutat in strainatate, investind banii furati inclusiv in tari cu democratii consolidate. Va rog sa ne ajutati sa recuperam banii furati si sa-i aducem pe fugarii corupti in fata justitiei.”
Provocarile cu care se confrunta Republica Moldova in urma razboiului din Ucraina, dar si problema transnistreana au fost alte subiecte trecute in revista de presedinte.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Tensiunile recente din regiunea transnistreana au sporit ingrijorarile cu privire la o potentiala destabilizare. Guvernul Republicii Moldova depune un efort considerabil pentru a mentine situatia stabila si pasnica, urmand calea diplomatica de solutionare a conflictelor.”
In cele din urma, Maia Sandu a prezentat argumentele pentru acordarea Republicii Moldova a statutului de tara candidat de aderare la UE.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Va rog sa deveniti ambasadorii Republicii Moldova in tarile voastre si sa chemati factorii de decizie politica sa sprijine Moldova in calea sa de a ramane parte a lumii libere, prin aderarea la cel mai de succes proiect de pace din lume.”
Dupa ce si-a incheiat discursul, Maia Sandu a fost aplaudata in picioare de eurodeputati.

