Republica Moldova are un sector de aparare slab, care trebuie fortificat si consolidat. Declaratiile au fost facute de presedintele Maia Sandu, dupa ce saptamana trecuta ministrul britanic de externe a spus ca Moldova ar trebui echipata conform standardelor NATO. Sefa statului a precizat totusi ca nu au fost discutii concrete cu partenerii externi la acest subiect.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: “Nu am avut discutii concrete, am vazut si eu declaratii in presa. Republica Moldova este o tara neutra, o tara pasnica si nu vrea sa atenteze la suveranitatea altei tari. In acelasi timp, Republica Moldova are un sector de aparare slab si trebuie consolidat, fortificat.”
Maia Sandu spune ca urmeaza sa discute cu sefii Armatei pentru a vedea care sunt necesitatile acestora.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:“Stiti ca primim asistenta din partea Uniunii Europene prin asa-numita „Initiativa de pace” si in discutiile cu conducerea Armatei o sa vedem daca sunt alte necesitati pe care am putea sa le satisfacem din aceste ajutoare.”
Aflat in Praga, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a oferit un interviu pentru europa libera si a declarat ca Guvernul poarta o dezbatere interna despre faptul daca trebuie sa accepte sau nu arme letale oferite de tari NATO pentru a intari capacitatea de aparare a Republicii Moldova, dar nu a luat inca o decizie.
Nicu POPESCU, MINISTRUL DE EXTERNE: „Noi, in Moldova, intelegem ca trebuie sa ne imbunatatim capacitatea de a ne asigura securitatea proprie, asa ca exista o discutie in interiorul tarii despre pasii urmatori, cum sa ne adaptam la un mediu geopolitic mult mai amenintator, dar nu discutam in termeni concreti la aceasta faza despre furnizari de arme letale.
-Pentru moment, asadar, pozitia dumneavoastra este: nu le vom lua?
-Nu este vorba daca le vom lua sau nu. Dupa cum am spus, discutam pe interior despre care este cea mai buna cale.”
Saptamana trecuta, secretarul britanic pentru Afaceri Externe a anuntat ca Marea Britanie a inceput discutii cu aliatii sai internationali cu privire la trimiterea de armament modern in Moldova. In interviul pentru The Telegraph, Liz Truss a mentionat ca vrea sa vada Republica Moldova echipata conform standardelor NATO, pentru a o proteja de Rusia.

