Astazi se fac 102 ani de la marea unire, cand poporul roman a fost unit sub acelasi steag, limba si valori. Este insa pentru prima data cand manifestarile dedicate Zilei Nationale a Romaniei sunt inchise publicului. Pandemia a redus parada din Bucuresti la un eveniment restrans cu discursul presedintelui Klaus Iohannis, dar fara defilarea clasica de trupe si tehnica militara. De asemenea, avioanele de lupta sau transport au ramas la sol.

Intr-un an atipic, nici Ziua Nationala nu face exceptie. De 1 decembrie, armata romana a pregatit o ceremonie restransa si fara public, la Arcul de Triumf. Evenimentul a durat mai putin de o jumatate de ora si nu a fost deschis publicului. Presedintele Romaniei a declarat ca la fel ca in momentele importante care sunt cinstite de Ziua Nationala, in contextul pandemiei de COVID-19 este nevoie de implicarea tuturor, punctand ca “uniti, solidari si hotarati” vom trece cu bine si peste aceasta perioada grea.

Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI: ”Nu va fi usor, dar sunt sigur ca impreuna, cu energie si responsabilitate, vom reusi sa ne apropiem, cu fiecare zi, de o revenire la vremuri normale. In intreaga Romanie am vazut povesti coplesitoare despre oameni care isi dau mana pentru a-i ajuta pe ceilalti, despre oameni care se ofera voluntari, despre oameni care doneaza continuu pentru spitale aflate in dificultate. Aceasta este unirea romanilor din anul 2020!” 

Presedintele Klaus Iohannis a depus o coroana de flori. A fost tinut un moment de reculegere in memoria eroilor romani cazuti pe campurile de batalie si a victimelor virusului SARS-CoV-2 si au fost trase 21 de salve de tun.