Manuale rupte, uzate și folosite de mai multe generații ajung și în acest an pe băncile elevilor din Chișinău. Pentru a le oferi copiilor cărți în stare bună, unii părinți au decis să le cumpere din banii proprii. În timp ce mulți se întreabă cine este responsabil de starea manualelor, autoritățile pasează vina de la o instituție la alta. Ministerul Educației susține că școlile și direcțiile de învățământ trebuiau să semnaleze din timp deficitul. Pe de altă parte, responsabilii din Chișinău dau vina pe minister pentru uzura cărților. 

În unele clase, manualele ajung la elevi după ce au fost folosite de mai multe generații decât prevăd normele. Părinții care au acceptat să vorbească la acest subiect spun că, în cazul lor, cel mai uzat a fost manualul de Limba Română. Din acest motiv, mulți au ales să se descurce pe cont propriu și să cumpere cărțile. 

„Calitatea este foarte proastă pentru că sunt cărțile în stare foarte deplorabilă. Anul trecut copilul meu era clasa a doua și am cumpărat vreo trei cărți pentru că nu-mi plăcea în ce stare erau.” 

„-Manualele sunt în stare deplorabilă unele, dar noi am decis să procurăm.

-Pe toate le-ați cumpărat?

-Nu, doar de Limba Română.”

O altă mamă a reușit să facă rost de manuale de la vecini, care, la rândul lor, le cumpăraseră cu ceva timp înainte. 

„-Noi am luat de la vecină de anul trecut căci ei au procurat tot nu știu din ce cauză, de clasa a doua. Ei au procurat și ni le-au dat nouă.
-Dar care cărți erau cele mai uzate?
-Limba română, e foarte uzată.” 

Problema manualelor uzate a revenit în atenția publică recent, după ce elevii au început să le primească de la școală. Mulți părinți s-au plâns pe rețelele sociale, indignați de starea deplorabilă a manualelor. În replică, ministrul Educației susține că problema trebuia semnalată încă din vară. Procedura prevede ca școlile să ceară mai întâi ajutorul direcțiilor de învățământ, iar abia după aceea informația să ajungă la minister. 

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „La moment noi nu avem nicio cerere oficială neacoperită. Deși cunosc și eu această situație și am văzut-o și eu pe rețele, unde părinții sunt nemulțumiți. Pentru că fie diriginții sau directorii din nedorință de a parcurge un proces îndeamnă părinții să meargă scumpere manuale fie pur și simplu capacitatea direcției Chișinău de a colecta aceste informații din școli este proastă.”

De cealaltă parte, conducerea Direcției Generale Educație, Tineret și Sport Chișinău spune că uzura manualelor este o problemă care trebuie gestionată de Ministerul Educației. Și asta pentru că responsabilii de aici sunt la curent cu gradul de uzură al manualelor. 

Andrei PAVALOI, ȘEF ADJUNCT DIRECȚIA GENERALĂ EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORT: „Lucrul ăsta este prioritatea Ministerului Educației prin agenția gestionată de către ei, nu de către noi. Noi atenționăm de fiecare dată despre uzura manualelor scolare. Și nu este doar în Chișinău această uzură, este peste tot această uzură. Și în momentul în care tu ca și minister gestionezi și ai o structură separată pentru gestionarea fondului de carte în instituțiile educaționale pe țară, urmează să ai și persoane responsabile de uzura manualelor și să fie retrase anumite titluri de manuale.”

O soluție anunțată de ministrul Educației ar putea fi stocurile de manuale de la alte direcții raionale. Toate aceste cărți urmează să fie colectate și verificate până la mijlocul lunii octombrie. 

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Părinții direct, fără școală, fără diriginte, fără direcția de învățământ în Chișinău, se poate să ne spună că au nevoie de un manual și atunci noi îl vom transmite în școala din care vine acel părinte.”

Părinții pot semnala uzura manualelor pe o platformă specială. Potrivit Ministerului Educației, până în prezent, 145 de părinți au completat formularul pus la dispoziție de autorități pentru a anunța că au nevoie de cărți noi. Conform regulamentelor, un manual poate fi folosit între 4 și 5 ani, în funcție de disciplină.