In dosarul in care este vizata Marina Tauber, pentru finantarea ilegala a partidului Sor, procurorii anticoruptie si ofiterii CNA efectueaza perchezitii. Potrivit procurorului general interimar, formatiunea ar fi primit sute de mii de dolari din partea unei grupari criminale. Din acesti bani ar fi fost organizat protestul de luna trecuta si achitate onorariile artistilor rusi, Kirkorov si Morgenshtern, care urmau sa cante la Chisinau. Cei de la Sor spun ca totul se face la comanda guvernarii, acuzatii negate de PAS.

Aceste imagini au fost facute publice astazi de Centrul National Anticoruptie si ar fi fost filmate in unul dintre sediile partidului Sor in care s-au facut perchezitii. Potrivit CNA, in video ar aparea un membru al formatiunii care i-ar transmite 100 de mii de lei, din surse dubioase, unui coleg de-al sau pentru ca acesta sa achite salariile celorlalti membri de partid.

“-Nu, nu, nu, sunt bani pentru mai, martie.

-Important sa nu iau prea mult asupra mea.

-Este pentru martie. Ma sunati, da?

-Va multumesc mult.”

Potrivit procurorului general interimar, partidul ar fi primit bani, de provenienta dubioasa, din partea unei grupari criminale, pentru organizarea protestelor sau pentru a achita onorariile artistilor, care luna trecuta urmau sa evolueze la Chisinau.

Dumitru ROBU, PROCUROR GENERAL INTERIMAR: „A efectuat plati catre interpretii din Federatia Rusa: Filip Kirkorov si Morgenstern in suma totala de 260 de mii dolari SUA: echivalentul sumei de 4 958 746 lei pentru organizarea concertului care urma sa aiba loc la 19 iunie 2022 in Piata Marii Adunari Nationale.”

Potrivit procurorilor, banii grupului criminal ajungeau in Moldova sub forma de transferuri si convertiri, inclusiv in criptovaluta, iar pentru a ascunde originea acestora, erau folosite diverse canale de finantare precum Dubai, Viena sau Monaco.

Victoria TIMUS, OFITER DE PRESA AL CNA: „In primul semestru al anului curent, de catre partid ar fi fost efectuate plati in suma de 600 000 de euro, pe cand cheltuielile raportate erau de putin peste 228 000 de lei. Din aceleasi surse de provenienta infractionala, ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului in suma de 100 000 de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participantilor la protestele din Piata Marii Adunari Nationale.” 

Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR: “Toate aceste invinuiri sunt speculatii din partea partidului de guvernamant. Dvs. ca si toti cetatenii Republicii Moldova ati auzit ce zicea Maia Sandu, domnul Grosu, domnul Carp, ca partidul acesta trebuie sa fie inchis, trebuie scos in afara legii, domnul Sor pregatiti-va de mai multe perchezitii, de ce Tauber nu a fost arestata. Partidul Sor este finantat din sursele absolut legale.”

Responsabilii de la Presedintie ne-au spus ca nu comenteaza acuzatiile aduse de Marina Tauber, iar purtatorul de cuvant al Partidului Actiune si Solidaritate ne-a spus ca e de competenta organelor de drept sa-si faca munca.

DECLARATIE PAS: “Am spus-o in campanie si o spunem si acum: gruparile de crima organizata deghizate in partide, finantate din bani furati de la oameni, nu-si au locul in politica si in societatea noastra. Organele de drept trebuie sa-si faca munca. Asteptam concluziile si finalitatea acestor dosare.” 

Potrivit oamenilor legii, perchezitii au loc si in aceste momente in aproximativ 100 de locatii din tara.