Autoritățile locale vor putea organiza parcări publice cu plată, evacua mașinile abandonate și institui zone în care accesul anumitor vehicule va fi limitat. Guvernul a aprobat în acest sens astăzi proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă în Republica Moldova. Proiectul prevede și măsuri pentru dezvoltarea transportului public, a infrastructurii pentru pietoni și bicicliști.
Potrivit Guvernului, necesitatea unor astfel de măsuri este argumentată prin creșterea numărului de automobile. În mai puțin de doi ani, parcul auto al Republicii Moldova a ajuns de la aproximativ 1,2 milioane la peste 1,35 milioane de vehicule. În Chișinău sunt înregistrate peste 387 de mii de mașini, iar în Bălți – peste 57 de mii.
Care mașini vor fi considerate abandonate?
Una dintre principalele noutăți vizează mașinile abandonate. Un vehicul lăsat în același loc cel puțin șase luni și despre care există o prezumție rezonabilă că proprietarul a renunțat la el va putea fi declarat abandonat. Proprietarul va avea 15 zile de la primirea somației pentru a-l ridica. Dacă mașina este evacuată și nu este revendicată timp de 60 de zile, autoritatea locală va putea merge în instanță pentru a obține dreptul de proprietate asupra acesteia.

Reguli mai clare pentru parcările cu plată
Și parcările cu plată ar urma să fie reglementate mai clar. Acestea vor fi organizate ca servicii publice locale, iar tarifele și regulile vor fi stabilite de consiliile locale. Șoferii care nu achită parcarea sau încalcă regulile riscă să aibă roata blocată. Dacă aceasta nu este deblocată în termenul prevăzut de regulamentul local, mașina va putea fi evacuată, dar nu mai devreme de 72 de ore de la blocarea roții. Costurile pentru deblocare, evacuare și depozitare vor fi suportate de proprietar sau utilizator.
Banii obținuți din parcările cu plată vor trebui folosiți cu prioritate pentru mobilitate: întreținerea și extinderea parcărilor, infrastructură rutieră, siguranță în trafic, transport public și sisteme inteligente de gestionare a traficului. Autoritățile locale vor putea introduce și abonamente, reduceri sau scutiri pentru anumite categorii.

Proiectul permite și crearea unor Zone cu Nivel Scăzut de Emisii. În astfel de zone, autoritățile locale vor putea limita accesul unor vehicule în funcție de nivelul emisiilor sau vor putea introduce taxe de acces. Transportul public și serviciile de urgență vor fi exceptate, iar regulile vor putea prevedea și excepții pentru persoanele care locuiesc sau lucrează în aceste zone.
Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă la Chișinău și Bălți
În Chișinău și Bălți vor fi elaborate Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă. Documentele vor stabili cum va fi organizat transportul public, unde vor fi amenajate parcări și piste pentru biciclete, cum va fi îmbunătățită infrastructura pietonală și ce soluții digitale vor fi folosite pentru gestionarea traficului.
Măsuri pentru pietoni și bicicliști
Potrivit proiectului, în planificarea urbană prioritate va avea mersul pe jos, urmat de bicicletă, transport public și, abia apoi, automobilul personal. În zonele urbane noi, traseele și benzile pentru transportul public vor trebui prevăzute încă din etapa de proiectare.
Stații la de 500 de metri și curse la interval de maxim 20 de minute
Pentru Chișinău și Bălți sunt stabilite și obiective privind accesul la transportul public. Stațiile ar trebui să fie amplasate la cel mult 300 de metri de instituții de învățământ, medicale, pentru îngrijirea vârstnicilor și comunitare. Totodată, cel puțin 60% din populație ar urma să aibă o stație de transport public la o distanță de maximum 500 de metri, iar intervalul dintre curse nu ar trebui să depășească 20 de minute.
Noile reguli ar putea contribui la reducerea ambuteiajelor
Premierul Vasile Tofan susține că noile reguli ar putea contribui la reducerea ambuteiajelor și la eliberarea spațiului public de mașinile abandonate.
Vasile TOFAN, PRIM-MINISTRUL RM: „Lumea așteaptă acest proiect, mai ales lumea care stă în ambuteiaje. Avem cadrul legal pentru ca să poată fi construite parcări, contează ca autoritățile municipale să preia inițiativa. În sfârșit, avem cadrul legal care va permite evacuarea mașinilor abandonate, care blochează trasee”.
Măsurile prevăzute în planurile de mobilitate vor putea fi finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, dar și din programe ale Uniunii Europene. Proiectul face parte din măsurile prevăzute în Programul național de aderare a Republicii Moldova la UE pentru anii 2025–2029 și în Agenda de reforme aferentă Planului de Creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.


