Masinile cu numere straine nu pot circula pe drumurile din tara noastra mai mult de 180 de zile intr-un an. Dupa ce va expira termenul, vehiculele care vor fi identificate de politisti, vor fi duse in vama, iar proprietarii acestora vor trebui sa le scoata din tara. Altfel, detinatorul va fi amendat si va trebui sa achite taxa de import. Avand in vedere ca in curand expira termenul de 180 de zile, Serviuciul Vamal a venit cu mai multe detalii in acest sens.
Valeriu COZIREV, SEF SECTIE, SERVICIUL VAMAL:“A fost luata decizia ca Republica Moldova sa se alinieze prevederilor legale ale Conventiei de la Istanbul care prevede ca mijloacele de transport straine se pot afla pe teritoriul unui stat strain pe o perioada de 180 de zile, timp de 12 luni consecutiv.”
Astfel, pentru cei care au intrat in Moldova la 1 ianuarie si nu au mai parasit teritoriul tarii noastre, termenul expira in luna iulie. Seful serviciului de la vama ne-a spus cum vor fi amendati cei care vor depasi termenul de sedere.
Valeriu COZIREV, SEF SECTIE, SERVICIUL VAMAL: ,,Primul filtru este la momentul traversarii frontierei. Avem un sistem informational automatizat care la traversarea frontierei, atat pe sensul de intrare sau de iesire din tara, sistemul emite un mesaj in atentionarea functionarului despre faptul ca aceasta masina s-a aflat pe o perioada mai mare de 180 de zile pe teritoriul tarii.”
Ceea ce inseamna ca masina nu va putea intra in Republica Moldova. O alta modalitate de a-i depista pe soferii care incalca termenul de sedere sunt inspectorii de patrulare.
Valeriu COZIREV, SEF SECTIE, SERVICIUL VAMAL:“Mijloacele de transport sunt stopate, este verificat daca termenul de 180 de zile este respectat. In cazul in care termenul este mai mare, aceste institutii sunt obligate sa escorteze acest mijloc la cel mai apropiat post vamal sau sa le scoata din tara.”
Cei care vor fi prinsi ca au incalcat termenul de sedere, vor primi o amenda de 4500 de lei cu posibilitatea de a o achita in jumatate timp de 72 de ore si vor fi obligati ca timp de 30 de zile sa-si scoata masina din tara. In cazul in care nu a facut acest lucru si a fost prins din nou de politie, acesta este obligat sa-si inmatriculeze automobilul in tara noastra.
Mihaela TABARCEA, REPORTER PRO TV: “Potrivit Serviciului Vamal, anul trecut in Republica Moldova au fost vamuite circa 40 de mii de automobile. De aproape trei ori mai putine masini au trecut prin aceasta procedura de la inceputul acestui an, din ianuarie si pana in prezent numarul ajungand la aproape 14 mii de automobile."
Noile modificari la Codul vamal au fost aprobate de Parlament in decembrie, anul trecut, iar proprietarii de masini inmatriculate in alte tari au organizat proteste la Chisinau, aratandu-si nemultumirea.
Pana in acest an, masinile cu numere straine puteau ramane in tara noastra pentru o perioada de pana la trei ani.

