Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii spune ca edificarea si inaugurarea sculpturii „Veronica Micle”, amplasata in scuarul Mihai Eminescu din capitala, este o actiune intreprinsa cu incalcarea normelor legale, pentru ca a fost instalata fara hotararea Guvernului.
Institutia considera ca inaugurarea sculpturii incalca normele legale, deoarece nu a fost aprobata de Guvern si nu poate avea statut de monument de for public. O alta cauza ar fi ca locul unde a fost instalata sculptura nu a fost coordonata de Ministerului Educatiei, Culturii si Cercetarii prin intermediul Consiliului National al Monumentelor. De aceea, monumentul nu va putea beneficia de protectia statului.
Ieri, sculptura „Veronica Micle” a fost inaugurata in scuarul Mihai Eminescu din capitala. Statuia din bronz a iubitei poetului a fost realizata de Veaceslav Jiglitchi la comanda primariei si a costat aproape jumatate de milion de lei. Autoritatile locale sustin ca banii au fost alocati de mai multi agenti economici.

