Ambasada Federatiei Ruse in Republica Moldova sustine ca interzirea panglicii Sfantului Gheorghe afecteaza miscarea spre pace si prietenie dintre cele doua tari. Asta, dupa ce astazi Maia Sandu a promulgat legea care interzice pe teritoriul Moldovei literele "V" si "Z", dar si panglica Sfantului Gheorghe.

Autoritatile Ambasadei Ruse in Republica Moldova sustin ca au fost atenti la discutiile publice privind problema interzicerii panglicii Sfantului Gheorghe pe teritoriul Republicii Moldova. Acestia mentionaza ca panglica Sfantul Gheorghe pastreaza memoria a milioane de oameni care au murit in lupta impotriva fascismului si nazismului in Europa. 

„Incercare de astazi de a crea o noua realitate fictiva a acelor evenimente, bazate pe un atac ideologic la normele morale, priveaza popoarele noastre de dreptul la o memorie istorica sigura, ingreuneaza trecerea spre pace si prietenie,” se arata intr-un comunicat pe retelele de socializare al Ambasadei Ruse in Republica Moldova.

Totodata, autoritatile din Rusia spun ca respectul si protectia simbolurilor Marii Victorii este un semn de recunostinta a intregii societati civilizate fata de parintii, bunicii si strabunicii care si-au dat viata in beneficiul protejarii Patriei lor.

„Noi, ca si inainte, vom pastra si onora cu sfintenie simbolurile Marii Victorii a soldatului sovietic in Marele Razboi Patriotic,” au mai adaugat acestia.