Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj cu ocazia zilei de 9 mai. Aceasta a participat în această dimineață la depunerea de flori de la Complexul Memorial „Eternitate” împreună cu Președintele Parlamentului Igor Grosu.
Șefa statului a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia zilei de 9 mai: „Acum 79 de ani a fost anunțată victoria asupra nazismului și s-a pus capăt celui mai sângeros război de pe continentul european. Îi comemorăm pe toți cei care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. Toți cei aproximativ 56 de mii de oameni care nu s-au mai întors acasă din război sunt durerea noastră, durerea Moldovei.”


Maia Sandu a menționat că și familia ei a pierdut oameni dragi pe front. „Ei au murit pentru ca noi să trăim în pace.”


Ce sărbătorim pe 9 Mai?
Pe 9 mai în Moldova, comemorăm eroii căzuți în al doilea război mondial și sărbătorim victoria asupra nazismului și fascismului, și pacea care a cuprins Europa după această victorie, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ce mai mulți politicieni au început campania de divizare a societății legată de 9 mai, adică cei care sărbătoresc „Ziua Victoriei” si cei care sărbătoresc ziua Europei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


