Militarul care nu a mai revenit la unitatea unde isi facea serviciul, dupa ce s-a aflat ca este homosexual, nu a primit pana astazi citatia pentru dezertare. Plangerea depusa in acest sens de ministerul Apararii inca este examinata, la fel cum si plangerea depusa de avocatul soldatului pentru ca acesta ar fi fost hartuit in unitate. Responsabilii de la Procuratura Generala spun ca mai au timp pana sa vina cu un raspuns.

Mariana CHERPEC, PROCUROR RESPONSABIL DE COMUNICAREA PG CU MASS-MEDIA: “Urmarirea penala a fost pornita in baza denuntului adresat de catre avocatul militarului, care a invocat pretinse actiuni ilegale de hartuire a acestuia de catre persoanele responsabile de la ministerul Apararii, sesizand totodata si inregistrarea neautorizata a convorbirilor telefonice purtate de militarul vizat cu partenerul sau, precum si faptul divulgarii fara consemtamantul acestuia a convorbirilor telefonice avute.”

Plangerea din partea avocatului soldatului a fost inregistrata pe data de 5 ianuarie curent
la Procuratura din sectorul Buiucani si se afla inca in examinare, ne-a spus Mariana Cherpec. In acelasi timp, o plangere a fost depusa si de Ministerul Apararii pe faptul dezertarii militarului, care, la fel, se afla inca in procesul de examinare. Procurorii au la timp 30 de zile ca sa anunte o decizie.

Doina Ioana STRAISTEANU, AVOCATUL MILITARULUI: “Termenul initial de 30 de zile intotdeauna se prelungeste atunci cand cauza este mai complexa. Ei au conexat doua plangeri, cea de presupusa dezertare, depusa de ministerul Apararii, si a noastra, privind hartuirea soldatului in unitatea militara, ceea ce a complicat lucrurile.”

Anterior, avocata soldatului a sesizat Consiliul pentru Prevenirea si Eliminarea Discriminarii, care la sfarsitul lunii ar urma sa audieze partile implicate in acest caz. La inceputul lunii noiembrie, un tanar care isi indeplinea serviciul militar intr-o unitate din capitala, s-a plans ca a fost hartuit in ultimele 6 luni de catre colegi si superiori, dupa ce s-a aflat ca este homosexual. De atunci acesta nu a revenit in unitate, chiar daca poate face puscarie pentru dezertare. Dupa ce informatiile au fost facute publice, Ministerul Apararii a investigat cazul si a anuntat ca nu a gasit dovezi de hartuire si intimidare.