O dronă de tip Shahed a survolat, pentru a doua oară în această săptămână, spațiul aerian al Republicii Moldova. Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor a intrat în țară din Ucraina, prin zona Etulia din Autonomia Găgăuză, și a părăsit spațiul aerian moldovenesc în direcția României unde a fost diborîtă de un avion F-18.

Potrivit Ministerlui Apărării, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat drona dimineața, la ora 04:31.

Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „Aparatul de zbor venea din localitatea ucraineană Cotlovina, regiunea Reni și a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova prin satul Etulia din Autonomia Găgăuză. La ora 04:40, o patrulă a Poliției de Frontieră a auzit sunetul aparatului de zbor de tip Shahed în zona localităților Cișmichioi din Republica Moldova și Dolinskoe din Ucraina, fără ca ea să fie observată vizual. Drona a părăsit spațiul aerian la ora 04:49 prin localitatea Slobozia Mare din raionul Cahul spre localitatea Șivita, Galați, România.”

Este pentru a doua oară în această săptămână cînd o dronî survolează spațiul nostru aerian. Totodată, pe nouă august un alt aparat de zbor, asemănător unei rachete ghidate, a explodat în localitatea Crocmaz din raionul Ștefan Vodă, provocînd un incendiu de vegetație. 

„Și acum iată sunt fragmente, ia uitați-vă, acestea sunt de la rachetă. Ia uitați-vă. Iată acestea sunt fragmente.” 

De la începutul războiului din Ucraina, zeci de drone au intrat sau au fost detectate în apropierea spațiului aerian al Republicii Moldova. În mai multe cazuri, aparatele de zbor au traversat teritoriul țării, iar fragmente ale acestora au fost găsite în diferite localități. Chișinăul a condamnat de fiecare dată incidentele, în timp ce Moscova respinge acuzațiile și susține că nu există dovezi că aparatele îi aparțin.