Ministerul Afacerilor Interne confirma faptul ca cetatenii moldoveni, rapiti de militia din Transnistria, au fost eliberati. Contactati de Pro TV, reprezentantii ministerului au spus ca doar doi au fost rapiti si astazi - eliberati. Totodata, astazi, Alexandru Jizdan a anuntat ca ar fi fost vorba de 4 persoane.
”Structurile speciale ale MAI, impreuna cu alte institutii responsabile in gestionarea acestui caz, au intreprins toate masurile necesare pentru eliberarea cetatenilor moldoveni, sechestrati la 7 octombrie din orasul Camenca.
Acestia sunt in afara oricarui pericol, iar cazul este investigat in continuare conform legii si despre rezultatele anchetei vom informa opinia publica ulterior”, se arata intr-un comunicat emis de minister.
Cei de la MAI avertizeaza fortele de ordine straine sa se abtina de la provocari de acest fel, fiindca orice actiune ilegala poate primi o reactie adecvata, dar in stricta conformitate cu legea.