Ministerul economiei propune plafonarea dobanzilor pentru creditele din cadrul programului „Prima casa” pana la 4 procente, iar o parte a cresterii acestora sa fie compensata pe o perioada de sase luni. Masurile anuntate vin dupa ce la inceputul acestei luni, ratele pentru creditele imobiliare au crescut cu 50 la suta. Mai multi beneficiari ai programului spun ca masurile sunt insuficiente si au protestat in fata Guvernului.

Zeci de oameni care si-au cumparat locuinte prin programul „Prima Casa” s-au adunat astazi in fata Guvernului pentru a cere ca dobanzile creditelor sa fie micsorate. Asta dupa ce la inceputul lunii au fost anuntat ca vor achita rate mai mari cu circa 50 la suta pentru creditele imobiliare.

„Asta este un colaps total pentru persoanele care au aplicat la proiectul „Prima Casa.”

La protest au iesit mai multe familii cu copii mici.

„Nu avem incontro, pentru ca lucrez eu de unul singur. Da, plateam 4300 de lei, acum s-a ridicat la 7000, salariul oficial de 7900, cam nu prea ne ajunge si vrem sa ne micsoreze cat de cat procentul.”

„Еste o durere in familie, cu ridicarea ratelor creditelor, intram intr-o incapacitate de plata. Daca noi achitam o rata lunara de 6300, acum deja ne-am ridicat la 11 mii. Este o suma impunatoare, sotia este cu al doilea copil mic acasa, in concediu de maternitate, doar eu lucrez, dar oricum, in iarna vin comunalele, asa ca va fi o catastrofa pentru noi.”

Aceasta femeie este insarcinata si urmeaza sa aduca pe lume al treilea copil. Spune ca dupa majorarea dobanzilor la credite, va trebi sa achite lunar aproape 9000 de lei, ceea ce ar insemna tot salariul sotului. 

" Е umilitor momentul ca noi stam la mila guvernului. Noi nu ne dorim acele compensatii, sa ne lase la situatia pe care noi am planificat-o. Au fost erori in program sau niste neconcordante sau l-au facut negandit proiectul sa zicem, deci ei acum au posibilitatea de a demonstra ca ei sunt capabili sa faca si sa corecteze aceste erori."

Ministrul economiei, care astazi nu a iesit in fata protestatarilor, si pe care l-am intalnit in spatele Guvernului, are un raspuns.

Sergiu GAIBU, MINISTRUL ECONOMIEI: „O modificare radicala practic inseamna un alt program, de fapt, si pentru un alt program este nevoie de cu totul alte resurse. Eu sper ca pe viitor se vor invata lectiile de acei functionari, inclusiv de alti politicieni care se vad politicieni, astfel incat urmatoarele programe sa fie gandite altfel.”

Astazi acesta a anuntat un sir de masuri pentru beneficiarii proiectului „Prima Casa”. Este vorba despre plafonarea dobanzilor care pot fi aplicate de bancile comerciale la 4%, timp de 6 luni, si 6% timp de 12 luni consecutive.

Sergiu GAIBU, MINISTRUL ECONOMIEI: "Acum, in baza programului, asa cum a fost el conceput, trebuia sa creasca bobanda cu 5,35%, prin aceasta plafonare se reduce aceasta crestere cu 1,35%, deci este mai mult decat a fost efectuat oricand altadata. Ceea ce ar insemna o scadere a acestei cresteri cu circa un sfert."

Totodata, Sergiu Gaibu a anuntat ca Ministerul Finentelor pregateste un nou regulament de acordare a compensatiilor pentru toti beneficiarii programului prima casa.

Sergiu GAIBU, MINISTRUL ECONOMIEI: " Va fi acordata compensatia de 50%, deci jumatate din cresterea ramasa. Cumulativ, aceste modificari vor duce la o scadere a acestor cresteri cu 65%, deci beneficiarii vor trebui sa achite din aceasta crestere doar 35%.”

Gaibu a declarat ca plafonarea va duce la o economie pentru toti beneficiarii de 25 mln de lei, iar Ministerul Finantelor va contribui cu peste 35 de mln de lei pentru a ajuta beneficiarii, masura fiind calculta pentru urmatoarele 6 luni. Protestatarii spun insa ca masurile nu sunt suficiente si cer revizuirea ratei procentuale a creditului Prima casa, conform formulei stabilite pana la data de 1 iulie 2022.

Noi vrem sa fie asigurat din partea statului, daca este un program guvernamental din partea statului, sa fim asigurati pe un termen nu scurt si mediu, dar pe termen lung.

Daca revendicarea nu va fi acceptata, oamenii cer compensarea deplina a sumei care depaseste rata lunara stabilita pana la data de 1 iulie 2022. Masurile anuntate de ministrul economiei au fost aprobate astazi in sedinta de Guvern, iar Natalia Gavrilita a dat termen de 10 zile ministerului finantelor pentru prezentarea regulamentului de compensare. Pana acum, prim programul Prima Casa au fost procurate peste 8 mii de locuinte.