Procurorii au emis astazi ordonanta de punere sub invinuire a ministrului Agriculturii pentru corupere pasiva. Tot astazi procurorii urmeaza sa transmita Guvernului demersul de suspendare din functie a lui Eduard Grama.

Potrivit CNA, Grama a primit ieri ingrijiri medicale in timpul audierilor. Medicii au decis ca, avand in vedere interventia chirurgicala pe cord, pe care a avut-o anterior, sunt necesare investigatii suplimentare. 

Astazi, un consiliu, format din mai multi medici, a decis ca el sa ramana sub supraveghere medicala intr-o institutie specializata.

Medicii urmeaza sa transmita procurorilor toate actele medicale care stau la baza acestei solicitari.

 

Eduard Grama a fost retinuti ieri pentru 72 de ore in izolatorul CNA, fiind implicat intr-un dosar de coruptie. Potrivit ofiterilor anticoruptie, Grama este banuit de luare de mita in dosarul de instrainare a 30 de ha de la Stauceni.

 

 

 

In noiembrie, 12 persoane au fost retinute in acelasi dosar - functionari publici si fostul ministrul al Justitiei, Ion Morei. Terenul a fost dat in arenda, iar ulterior aceste persoane s-au ocupat de parcelarea si schimbarea destinatiei lotului. Portiunile de teren au fost vandute la preturi mari. Lotul era in proprietatea Colegiului de Viticultura din comuna Stauceni.