Republica Moldova nu poate rezilia, in acest moment, contractul de furnizare a gazelor naturale cu Gazprom, acestea fiind utilizate pentru asigurarea energiei in regiunea transnistreana, pentru a evita o criza umanitara in stanga Nistrului. Declaratiile au fost facute de ministrul Energiei, Victor Parlicov, intr-un interviu acordat pentru Agerpres. 

Totodata, Parlicov precizeaza ca, in momentul de fata, Romania furnizeaza doar 3% din energia electrica consumata de Republica Moldova, iar cea mai mare parte din energie provine de la centrala Cuciurgan din Transnistria.

El vorbeste in interviu si despre proiectele comune dintre Romania si Moldova din domeniul energetic, in special despre retelele de interconectare Suceava- Balti si Iasi- Ungheni.

„Cand vorbim de proiectele energetice cu Romania, vorbim concomitent de mai multe proiecte. Cel mai cunoscut ar fi probabil proiectul Balti- Suceava, linii de interconexiune pe tensiune inalta Balti- Suceava. In acest sens, au fost realocati o parte din banii care au fost initial pentru constructia statiei de tip back-to-back de la Vulcanesti. Odata cu sincronizarea sistemelor dintre Republica Moldova si Ucraina cu ENTSO-E (n.r.- reteaua energetica europeana) a decazut necesitatea de a avea o statie acolo si, respectiv, banii au fost realocati prin intermediul Consiliului inter-ministerial din Republica Moldova la constructia liniei Balti- Suceava. In acest sens, deja au fost facute demersuri din partea Ministerului de Finante catre BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare n.r). Urmeaza sa avem o discutie si cu partea romana in privinta coordonarii, sincronizarii proceselor de constructie si de conectare a acestor linii, dar eu sunt foarte optimist in privinta acestui proiect”, spune ministrul. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.