Ministrul Justitiei, Sergiu Litvinenco, a spus ca fostul presedinte, Igor Dodon, va fi amendat daca va purta panglica Sfantului Gheorghe. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni televizate de la TV8.

„Persoanele care vor purta aceasta panglica, altfel decat in cadrul medaliilor sau ordinelor oferite participantilor celui de-al doilea razboi mondial, vor fi amendate, inclusiv si Igor Dodon. Deci, nu exista nicio exceptie de la aplicarea acestei legi. Legea trebuie respectata si ea exista pentru toti, iar cei care vor incalca aceasta lege, inclusiv cei din Parlament vor fi sanctionati conform legii”, a mentionat Sergiu Litvinenco.

Recent, Igor Dodon a anuntat ca va iesi la data de 9 mai pentru a sarbatori Ziua Victoriei si va purta panglica Sfantului Gheorghe. Asta, dupa ce deputatii PAS au votat in lectura finala interzicerea pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile care propaga razboiul, printre care literele "V" si "Z", dar si panglica Sfantului Gheorghe.

Ieri, sefa statului a promulgat legea data, care va intra in vigoare din momentul publicarii in monitorul oficial.