Peștele din Nistru NU este recomandat pentru consum, anunță Ministrul Mediului. Asta pentru cel puțin câteva luni, din cauză că ar putea fi contaminat în urma poluării râului cu substanțe petroliere. O expertiză ANSA urmează să stabilească dacă peștele a fost contaminat.

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI: „Având în vedere că peștii ar fi putut inhala aceste substanțe, chiar și la începutul crizei de pe Nistru, este recomandat să nu consumăm pește din Nistru, cel puțin până în următoarele luni. Mai mult de atât, o să solicităm ca și ANSA să preia probe din diferite locuri de pe Nistru, ca să vedem dacă peștele a fost sau nu contaminat.”

Criza ecologică de pe Nistru a fost povocată de un atac rusesc asupra Complexului Hidroenergetic Nistrean din Ucraina. În urma acestuia în Nistru s-au revărsat peste 1,5 tone de produse petroliere.Guvernul a instituit stare de alertă, iar pe Nistru a început o operațiune de decontaminare și instalare de baraje, iar mai multe localități, inclusiv Municipiul Bălți au rămas fără apă.

Gheorghe Hajder a mai precizat că în perioada 1 aprilie - 15 iunie este interzis pescuitul, întrucât peștii intră în perioada de reproducere. Avertismentul acestuia vine și în contextul în care, pe 5 aprilie, în duminica dinaintea Paștelui, creștinii ortodocși vor sărbători Floriile. Potrivit obiceiului, în această zi se consumă pește. În ciuda acestor restricții, inspectorii de Mediu din Rezina au anunțat că în urma unor razii nocturne de pe Nistru au găsit plase ilegale de pescuit instalate în zona Tarasova. Inspectorii au ridicat 9 plase din precum și 3 ecrane utilizate ilegal pentru capturarea peștelui. Aceste unelte sunt interzise de legislație, deoarece afectează grav resursele piscicole și echilibrul ecosistemelor acvatice.