Ministrul Mediului Gheorghe Hajder merge la Soroca pentru a monitoriza din teren situația de pe Nistru, după ce ieri mai multe pete uleioase au fost observate pe râu, în apropeiere de Naslavcea. 

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI:„Acolo deja colegii noștri sunt în proces de instalare a unui filtru pentru stoparea acestei substanțe. Totodată, un alt utilaj este pe drum pentru a fi instalat ulterior. Am avut și discuții cu partea ucraineană care la fel se mobilizează pentru a contribui la stoparea acestei poluări. Colegii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului sunt amplasați în mai multe locații de-a lungul râului Nistru”. 

Totodată, ministrul a menționat că la moment analizele de laborator arată că nu există vreun pericol.

Gheorghe HAJDER, MINISTRUL MEDIULUI:„Ce ține de rezultatele de laborator, arată că în regiunea Cosăuți și Naslavcea, concentrația este la limita minimă de detectare. Analizele arată că urmele de petrol sunt foarte mici, aproape imposibil de detectat. Asta ar însemna că nivelul de produse petroliere în apă este foarte mic și la această etapă nu prezintă un pericol”.

Ieri, ministerul Mediului a anunțat că mai multe pete uleioase au fost observate pe râul Nistru, în apropeiere de Naslavcea. Petele au fost surprinse de locuitorii din regiune, care au postat imagini pe rețele.

Citeste si :  O pată de ulei - observată pe suprafața râului Nistru, la Soroca. Avertismentul autorităților - VIDEO

Autoritățile din Republica Moldova au început să urmărească atent situația pe râul Nistru, după ce au fost semnalate urme de poluare în amonte. Ministerul Mediului, împreună cu Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a prelevat probe de apă pentru analize de laborator și verifică permanent râul.

Citeste si :  Alertă pe râul Nistru: Autoritățile monitorizează posibila poluare și iau măsuri pentru siguranța oamenilor. Ce arată rezultatele primelor probe prelevate