Ministrul roman al Apararii a declarat marti seara, intr-o interventie la Digi24, ca datele actuale nu indica un „pericol iminent” privind un atac asupra Republicii Moldova, precizand ca autoritatile romane tin legatura cu cele de la Chisinau. Vasile Dincu a vorbit si despre amenintarea nucleara a Moscovei, despre care spune ca a ramas la nivel de retorica a propagandei: rachetele „nu sunt pregatite pentru a fi amorsate”.

„Ceea ce se intampla in Transnistria - este adevarat, au fost doar patru evenimente in trei zile, patru evenimente izolate in Transnistria. Nu arata acestea un pericol iminent, si astazi am comunicat si noi cu autoritatile din Republica Moldova, au anuntat si public: nu exista date ca va exista un atac in Republica Moldova, insa faptul ca se incearca cautarea unor motive de interventie sigur ca nu este de natura sa ne lase reci acest lucru. Autoritatile din Republica Moldova spun ca situatia este sub control, ei tin legatura si cu ucrainenii”, a declarat Vasile Dincu marti seara, la Digi24.

Despre amenintarea nucleara: „Nu s-au facut miscari”

El a facut referire si la amenintarile nucleare care vin dinspre Moscova, aratand ca deocamdata acestea reprezinta doar un discurs al propagandei dure a lui Vladimir Putin.

„Ceea ce observa toti, inclusiv analistii rusi care sunt mai lucizi, este urmatorul lucru: toate aceste insuccese de pe front au incercat sa fie transferate si rezolvate printr-o crestere a retoricii nucleare, pentru ca, au observat si specialistii NATO ca de fapt aceasta retorica nucleara este una care este sustinuta mai ales de catre cei mai tari propagandisti ai lui Putin, ceilalti sunt mai rezervati”, a mai afirmat Vasile Dincu.

Ministrul a precizat ca rachetele nucleare ale Rusiei „nu sunt pregatite pentru a fi amorsate”.

„Cei care au studiat acest lucru in ultima vreme au observat ca, de fapt, nici nu s-au facut miscari, rachetele sub-strategice nu au fost folosite, nu sunt folosite nici macar in aplicatiile pe care le-au facut, iar celelalte, de fapt, supravegherea reciproca care se face in aceste situatii arata ca, de fapt, nu au fost activate proceduri preliminare la aceasta, doar ca s-a crescut starea de alerta”, a explicat Vasile Dincu.

Despre grupul de lupta NATO din Romania: „Suntem intr-un stadiu destul de avansat”

Ministrul a vorbit si despre stadiul pregatirilor pentru organizarea grupului de lupta NATO din tara noastra, care va fi condus de Franta, spunand ca se doreste ca pana la summitul Aliantei Nord Atlantice de la Madrid din luna iunie sa fie finalizata configuratia acestuia.

„Suntem intr-un stadiu destul de avansat. Franta, natiunea cadru, este cea care face, sa spunem asa, angajamentul, este cea care invita, sigur ca negociem si noi, ii sprijinim si noi in acest sens. Am stabilit deja in mare masura detaliile, s-au facut inspectiile. Am avut inspectiile francezilor facute demult, pentru ca ei sunt natiune cadru si pentru celalalt battlegroup de la Mihail Kogalniceanu, care a venit pe filiera europeana, sa spunem, a apararii. Credem ca in luna viitoare, vrem ca inainte de acest summit al nostru foarte important de la Madrid (summitul NATO - n.r.), de la finalul lui iunie, sa avem toata configuratia acestui battlegroup. Deocamdata, Franta, Olanda, Belgia, si mai sunt si alte tari care s-au anuntat, dar inca nu am stabilit detaliile legate de ce tip de forte vor aduce, de cati oameni si asa mai departe. Este insa chestiunea de care se ocupa, in principal, natiunea cadru, Franta. Si ei ne comunica si comunicam continuu ca sunt pe drumul cel bun in ceea ce priveste organizarea”, a declarat Vasile Dincu.

Sursa: