Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova” are o nouă echipă de conducere. În cadrul Congresului al III-lea extraordinar, desfășurat sâmbătă, peste 200 de delegați din 28 de organizații teritoriale l-au ales în unanimitate pe Veaceslav Burlac în funcția de președinte al formațiunii.
În aceeași zi, Consiliul Național Politic al partidului s-a întrunit în ședință și a desemnat noua conducere executivă. Eugeniu Nichiforciuc a fost ales președinte al Consiliului Național Politic, iar Serghei Curnic a preluat funcția de secretar general.
Potrivit unui comunicat al formațiunii, lucrările Congresului au fost dedicate atât alegerii noii conduceri, cât și stabilirii principalelor direcții de acțiune pentru perioada următoare.
La eveniment au participat și invitați din România. Cu această ocazie, a fost prezentat mesajul de salut transmis de Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților din România, prin intermediul senatorului PSD Maricel Popa. În mesaj a fost reafirmată disponibilitatea PSD de a consolida colaborarea cu Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova”, în spiritul dialogului și al valorilor social-democrate europene.
În discursul susținut după alegerea sa, noul lider al partidului, Veaceslav Burlac, a declarat că formațiunea își propune să contribuie la recâștigarea încrederii cetățenilor în clasa politică.
„Mișcarea Respect Moldova își propune să contribuie la restabilirea încrederii cetățenilor în actul politic prin profesionalism, responsabilitate și respectarea angajamentelor asumate. Respingem populismul, clientelismul politic, lipsa de transparență și orice ingerință în actul de justiție. Vom susține în continuare parcursul european și prooccidental al Republicii Moldova și vom promova politici orientate spre dezvoltarea țării și creșterea bunăstării cetățenilor”, a declarat Veaceslav Burlac.
Prin hotărârile adoptate la Congres, partidul și-a reafirmat angajamentul de a promova o activitate politică bazată pe profesionalism, meritocrație, integritate și respect față de interesul public, reiterând sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și pentru implementarea unor politici orientate spre dezvoltarea durabilă a țării.


