Miting electoral si deszapezire la un loc. O manifestatie organizata de blocul ACUM in fata Procuraturii Generale a avut ca fundal zgomot de camioane. Drumarii au roit pe acolo cat timp liderii politici au tinut discursuri care abia se auzeau. Este o actiune pusa la cale, spun cei de la ACUM, in timp ce primaria sustine ca e doar o coincidenta.
Maia SANDU, LIDERA PAS: “Vom construi justitia care nu in fapte si in vorbe ne vor proteja drepturile. … Aveti aici un exemplu de respect din partea autoritatilor.”
Porniti sa anunte curatenia in justitie pe care au de gand sa o faca daca ajung in Parlament, membrii Blocului ACUM au fost intrerupti de o... adevarata actiune de salubrizare. In timp ce liderii politici promiteau curatarea sistemului judiciar de procurori si magistrati corupti, muncitorii de la deszapezire bateau in gheata si aruncau zapada in doua camioane.
Andrei Nastase s-a plans politiei ca nu se poate face auzit, dar lucrarile au continuat.
“- Nu a spus nimeni nimic. - Tocmai v-au spus sa opriti din treaba. Nu au spus nimic. Poate ca si ceva trebuie.”
Sustinatorii blocului ACUM considera ca lucrarile au fost puse la cale pentru a le fi bruiate discursurile.
“Ia uitati, special se duc inspre oameni. E special organizat.”
“Vor sa arate ca-s gospodari. Taman la oamenii ceea ei se vara. Nu o iau de la o margine, taman de acolo se baga.”
Si de parca nu ar fi fost de ajuns, sirenele politiei sunau periodic.
Adjunctul de la Directia Servicii locativ-comunale ne-a spus ca lucrarile erau programate pentru acel interval de ore, in acel loc inca de ieri.
Vasile EFROS, SEFUL ADJUNCT AL DIRECTIEI LOCATIV-COMUNALE, CHISINAU: “Intre 10 si 12, 13 s-a lucrat in perimetrul strada Armeneasca si Bulgara, pe Stefan cel Mare. Inclusiv s-a luat in calcul sa fie numarul mic de flux de oameni.”
Doar ca in realitate, exact atunci, scuarul din fata Procuraturii Generale era plin de oameni. Membrii blocului au anuntat astazi ca isi doresc sa fie creata o comisie formata din experti straini, care sa treaca prin sita judecatorii si procurorii din tara. Ei sustin ca dupa parlamentare vor reforma Curtea Suprema de Justitie, vor publica raportul Kroll 2, vor anula miliardul pus pe contribuabili si vor revizui competentele magistratilor.
Blocul ACUM este al doilea in buletinele de vot. In total, pentru circumscriptia nationala sunt inregistrate 13 partide: PD, PSRM, Blocul electoral ACUM, PCRM, Partidul “Sor”, Miscarea Populara Antimafie, PN, PNL, Partidul “Vointa Poporului”, Partidul Regiunilor din Moldova, formatiunea “Democratia Acasa”, dar si Miscarea Profesionistilor “Speranta-Nadejda” si Partidul Politic “Patria”. Cele doua din urma au fost inscrise astazi in cursa.
Dosarele Pаrtidului Politic Verde Ecologist si ale liberalilor sunt in curs de examinare.

