Mitropolia Moldovei cere autoritatilor sa permita accesul in cimitirele din capitala de Pastele Blajinilor. Pe de alta parte, conducerea “Combinatului Servicii Funerare” se opune spunand ca ar fi imposibil sa controleze fluxul de oameni. Comisia responsabila va lua o decizie sambata.

Asa arata cimitirul “Sfantul Lazar” din capitala de Pastele Blajinilor, inainte de pandemie. 

Inghesuiala din transportul public se muta la cimitir, unde abia de puteai merge printre oameni.

Potrivit directoarei intreprinderii “Combinatul Servicii Funerare”, la cimitirul “Sfantul Lazar” sunt peste 300 de mii de morminte, iar aglomeratia nu poate fi controlata. 

Ludmila BOTAN, DIRECTOAREA INTREPRINDERII “COMBINATUL SERVICII FUNERARE”: "Avem trei cai de acces si atat, dar avem mai mult de 300 de mii de morminte.”

In solicitarea trimisa ieri primariei, Mitropolia Moldovei cere ca de Pastele Blajinilor oamenii sa poata veni la cimitirele din oras. Reprezentantii Mitropoliei invoca faptul ca anul trecut accesul a fost interzis, dar si ca ceremoniile au loc in aer liber, iar intre morminte ar fi o distanta de circa 2 metri. 

Ludmila BOTAN, DIRECTOAREA INTREPRINDERII “COMBINATUL SERVICII FUNERARE”:  “Oamenii nu stau pe morminte, stau in intervale de 30 de centimetri intre morminte. 

- Problema cea mai mare este cimitirul “Sfantul Lazar”. 

- “Daca am fi permis cate 50, ar fi intrat cate 500, cum sa-i monitorizam?!”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: "Potrivit administratiei, la cimitirul “Sfantul Lazar” distanta dintre morminte este de 30 de centimetri sau chiar mai putin. Accesul in cimitir ne-a fost interzis, insa printre gratiile acestei porti se poate observa cum printre morminte (6132) o singura persoana abia de si-ar putea face loc.“

Primaria anunta ca sambata, cu o zi inainte de Pastele Blajinilor, comisia extraordinara pentru sanatate publica se va intruni in sedinta si va lua o decizie. Accesul in cimitire a fost interzis in perioada 2-10 mai, cu exceptia procesiunilor funerare. Astazi mai multe persoane care au venit sa faca ordine la morminte nu au putut intra.

“Anul trecut nu am fost deloc, am vrut acum sa reusesc, am presupus.”

 “In autocar sau in troleibuz cand e plin nu se infecteaza lumea? Dar aici suntem 10 oameni si nu se poate. “

Anul trecut, desi s-a anuntat ca oamenii pot merge sa-si pomeneasca raposatii, in ziua Pastelui Blajinilor Ion Ceban s-a razgandit si a declarat ca nu o mai pot face. Atunci politistii au patrulat in fata cimitirelor, iar unii agenti s-au fugarit dupa cei care au reusit sa ajunga la morminte.

In alte localitati, comisiile teritoriale decid daca permit sau nu accesul oamenilor in cimitire. Autoritatile din Glodeni, Causeni, Balti, Orhei si Edinet au anuntat ca de Pastele Blajinilor lumea va putea intra, dar cu respectarea masurilor de protectie.