De maine intram in postul Pastelui. Timp de 40 de zile, crestinii ortodocsi vor trebui sa renunte la carne, oua sau lactate.
Astazi, in Duminica Iertarii, Mitropolitul Vladimir si-a cerut iertare in fata credinciosilor la slujba ce a avut loc la Catedrala "Nasterea Domnului."
"Precum a postit Mantuitorul 40 de zile si 40 de nopti, tot asa cred ca am sa postesc si eu si ii indemn pe toti credinciosii, pe toti oamenii sa posteasca."
Totusi, preotii spun ca nu doar asta face un crestin in timpul postului. Trebuie sa avem grija, de asemenea, la atitudinea fata de cei din jur, la comportament, dar si la sufletul nostru. Acesta este cel mai lung post dintre cele 4 posturi din an. El pregateste credinciosii de Inviere care este sarbatorita in acest an pe 12 aprilie.

