Republica Moldova a devenit membra a mecanismului european de protectie civila. Acest lucru presupune ca in cazul unor calamitati naturale, cum ar fi incendii, inundatii sau alte dezastre, pompierii si salvatorii din statele UE vor veni in ajutorul tarii noastre. Ministrul de interne a semnat azi acordul de aderare, alaturi de comisarul european pentru gestionarea crizelor.

„Doamne fereste de un cutremur, de s-ar intampla asa ceva, UE ne-ar ajuta asa cum am ajutat si noi Turcia.”

La evenimentul de semnare a acordului a fost prezentat si un spot realizat pentru a informa populatia despre mecanismul european de protectie civila.

 „Daca ne ard padurile, de azi sigur ne vor veni in ajutor pompierii din Europa.”

Salvatorii si pompierii din tarile UE vor veni in ajutor si in cazul altor crize.

Adrian EFROS, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE:„Suntem mai aproape de UE  pentru sinistrati, raniti, in urma acestor dezastre care vor fi tratati in conditii europene, in spitalele din UE. La cutremure, incendii sau inundatii vor fi alaturi de noi mii de maini care vor ajuta sa salvam vieti omenesti sau proprietatile din gospodariile cetatenilor Republicii Moldova.”

De asemenea, acest mecansim reduce din vulnerabilitatea energetica a spitaleleor din Republica Moldova.

Adrian EFROS, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE:„Avem generatoare care ne dau posibilitate ca in caz de deconectare a energiei electrice, spitalele sa poata continua interventiile si operatiile chirurgicale.”

Janez LENARCIC, COMISARUL EUROPEAN PENTRU GESTIONAREA CRIZELOR:„Devenind membru al mecanismului de protectie civila al UE, Republica Moldova va fi capabila sa obtina sprijin, coordonare si finantare in orice situatie in care va decide sa ajute alte tari care vor avea nevoie de ajutor.”

Calitatea de membru al acestui mecanism de protectie civila al UE presupune si o taxa achitata anul de tarile membre. Contributia prevazuta de tara noastra este de aproximativ 60 de mii de euro, dar pentru prima perioada Moldova va fi scutita de costuri, iar ulterior va avea parte de reduceri, sustine ministrul de interne.

Adrian EFROS, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE:„Cat va dura razboiul in Ucraina, noi suntem exceptati de la orisicare taxa. Ulterior Republica Moldova va beneficia de aceasta reducere de 70 din contributie.”

La evenimentul de astazi au fost prezenti pompierii si salvatorii care au participat la
stingerea incendiilor din Grecia, dar si la cautarile in localitatile din Turcia devastate de cutremure.

Petru DARIE, SEF ADJUNCT AL DIRECTIEI CAUTARE SALVARE NR. 1: „A fost un test unde ne-am demonstrat capacitatile si abilitatile, chiar si experienta acumulata pe parcursul ultimilor ani. Au fost foarte multe instruiri, sesiuni de exercitii comune cu colegii din Europa si Romania.”

Alexandru GROSU, SALVATOR SUPERIOR: „Ni se deschid noi posibilitati pentru a face schimb de experienta cu alte tari, de a invatat chestii noi si de a primi ajutor prin echipament, financiar si etc.”

Prin intermediul acestui mecanism, Uniunea Europeana ofera un cadru de coordonare si cooperare in cazul unor dezastre naturale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.