In ultimele luni, ZdG a urmarit activitatea mai multor persoane care se prezinta ca fiind voluntari ai Asociatiei Obstesti (A.O.) „Moldova Mea”, condusa de activistul Fiodor Ghelici. Voluntarii, care pot fi zariti in mai multe locatii si strazi aglomerate din Chisinau, dar si din alte orase, opresc trecatorii si ii indeamna sa doneze „cat ii lasa inima, pentru 21 de familii ai caror copii au grad de dizabilitate, sufera de insuficienta cardiaca, scolioza, leucemie si care sunt la evidenta la Pretura Ciocana”.
Am constatat insa ca familiile ale caror istorii sensibilizeaza oamenii si ii fac sa doneze nu au mai primit de ani buni ajutor din partea asociatiei conduse de Ghelici, in timp ce unele persoane pentru care se colecteaza bani deja au decedat.
Fiodor Ghelici sustine ca voluntarii asociatiei colecteaza bani pentru persoane nevoiase, iar acestia nu ajung, neaparat, la familiile ale caror istorii sunt invocate de voluntari pe strazi, ci conform principiului „la cine arde mai mult”. ZdG a constatat insa ca o parte din bani ajung chiar la voluntarii care-i colecteaza, ceilalti fiind transmisi liderului Asociatiei, Fiodor Ghelici.
Ghelici, care a cochetat anterior si cu politica si al carui nume figureaza in mai multe cauze penale sau litigii financiare, ne-a prezentat un sir de acte, pentru a ne demonstra ca a ajutat, in anii 2013-2020, mai multe familii social-vulnerabile din R. Moldova, dar a evitat sa ne spuna cati bani colecteaza zilnic voluntarii a caror activitate o gestioneaza.
12 martie 2020. Pe bd. Stefan cel Mare si Sfant din Chisinau suntem abordati de o tanara care se legitimeaza ca voluntara a A.O. „Moldova Mea”. Aceasta are in mana o mapa in care se regasesc mai multe documente cu date personale ale unor familii, pe care le rasfoieste in fata noastra.
„Activitatea” voluntarilor A.O. „Moldova Mea”
„Suntem astazi 20 de voluntari, in toate sectoarele. Strangem donatii pentru 21 de familii care s-au adresat in aceasta asociatie cu copii de la 2 la 6 ani, care sunt la evidenta la pretura sectorului Ciocana. Sunt cazuri de leucemie, insuficienta cardiaca si scolioza. Va rugam frumos, daca aveti posibilitatea, sa donati cat va lasa inima ca sa-i ajutam. Oferim oamenilor bon sau chiar va puteti semna, facem multumiri pentru persoanele care ne ajuta. E o organizatie non-guvernamentala, copiii au nevoie de operatie peste hotare, noi incercam sa adunam sumele necesare. Deja trei familii au plecat in Germania pentru a fi operati. Incercam sa-i ajutam si pe restul. Va rugam frumos, daca doriti, sa ajutam”. Cu acest mesaj voluntara asociatiei ne indeamna sa donam. Cu acelasi mesaj sunt ademeniti si alti trecatori. Cand o rugam sa ne ofere datele de contact ale familiilor pentru care colecteaza bani, ezita si ne indeamna sa contactam „liderul organizatiei” care o reprezinta.
A doua zi, pe 13 martie, vizavi de sediul Procuraturii Generale (PG), alte doua voluntare ale asociatiei opresc oamenii si ii indeamna sa doneze bani. La cateva strazi distanta, alti doi voluntari echipati cu o chitara, microfon, boxa, cutie pentru donatii si un banner pe care era indicata denumirea A.O. „Moldova Mea”, interpreteaza piese vechi rusesti si cheama oamenii sa doneze bani.

La 13 martie, voluntarii A.O. „Moldova Mea” canta in centrul capitalei si indeamna oamenii sa doneze
Voluntarii asociatiei „activeaza” de mai multi ani pe strazile din Chisinau, dar si in alte orase mari. Odata cu depistarea primului caz pozitiv de coronavirus in R. Moldova si declansarea Starii de Urgenta in Sanatate Publica, acestia au disparut de pe strazi, dar si-au facut aparitia la scurt timp dupa relaxarea restrictiilor.
Revenirea voluntarilor dupa relaxarea masurilor
Pe voluntara Inga Bogdan, care potrivit site-ului asociatiei, este voluntara inca din 2014, o gasim pe 11 iunie, langa un supermarket de la Botanica. La fel ca si colegii ei, Inga indeamna oamenii sa doneze pentru aceiasi „21 de copii bolnavi care sunt la evidenta la Pretura Ciocana”. Peste cateva zile, zarim alte doua voluntare pe strada Decebal din Chisinau, la fel, adunand bani. Cateva zile mai tarziu, tinerele isi transfera activitatea in centrul orasului.

Inga Bogdan, voluntara surprinsa colectand donatii in parcul „Valea Trandafirilor” din capitala
La 21 iulie, Aurica Golub ne indeamna sa donam pentru „copii cu dizabilitati: insuficienta cardiaca, scolioza si leucemie”. Voluntara ne spune si ea ca aduna bani pentru 21 de copii bolnavi. Ulterior, gasim voluntare si in unele locatii din Chisinau. Acestea confirma ca strang bani pentru aceiasi „21 de copii cu dizabilitati”. Oamenii nu ezita sa participe la actele de binefacere invocate de voluntare. Cei care doneaza bani au posibilitatea sa semneze un document pus la dispozitie de voluntare, acolo unde, pe langa nume si prenume, indici si suma pe care o donezi.
In timpul discutiilor cu voluntarii A.O. „Moldova Mea” reusim sa colectam mai multe date despre familiile invocate drept destinatare ale actiunilor de caritate initiate de asociatie, istoriile carora se regasesc in mapele voluntarilor. Aceste persoane sustin ca banii colectati de voluntari NU mai ajung la ele de mai mult timp sau ca, de-a lungul anilor, au primit de la asociatie sume infime, de cateva sute sau mii de lei.

Voluntarele Asociatiei „Moldova Mea” isi desfasoara „activitatea” pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant
CITESTE MAI DEPARTE PE: ZDG.MD


