Republica Moldova urcă în clasamentul libertății presei și ocupă poziția 31, cu patru mai sus decât anul trecut, potrivit raportului publicat de Reporteri fără frontiere. În același timp însă, autorii raporului precizează că pentru prima dată în istoria Indicelui Mondial al Libertății Presei, peste jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificile” sau „foarte grave” pentru libertatea presei. În 25 de ani, scorul mediu al tuturor celor 180 de țări și teritorii incluse în Indice nu a fost niciodată atât de scăzut, se precizează în comunicat.
Potrivit organizației internaționale Reporteri fără Frontiere, Republica Moldova se clasează pe locul 31 din 180 de state în Indexul Global al Libertății Presei, publicat pe 30 aprilie. Țara înregistrează o ușoară îmbunătățire față de anul precedent, când ocupa poziția 35, și continuă să fie în categoria statelor cu o situație satisfăcătoare privind libertatea presei.

Indicele RSF evaluează anual nivelul libertății presei pe baza a cinci criterii: contextul politic, cadrul legal, mediul economic, contextul socio-cultural și siguranța jurnaliștilor. Datele oficiale arată că Republica Moldova se menține în partea superioară a clasamentului global, depășind mai multe state din regiune și rămânând printre țările cu un nivel relativ ridicat de libertate a presei. Moldova își depășește venicii precum România (locul 48) și Ucraina (locul 55), dar și țări precum Statele Unite ale Americii (locul 64), Italia (locul 56) sau Greciai (86).

În același timp, raportul arată că pentru prima dată în istoria de 25 de ani a Indexului, mai mult de jumătate din țările lumii se încadrează acum în categoriile „dificile” sau „foarte grave” pentru libertatea presei. Scorul mediu pentru toate țările și teritoriile din întreaga lume nu a fost niciodată atât de scăzut.
„Dintre cei cinci indicatori utilizați pentru a evalua libertatea presei la nivel mondial — care determină mediile economic, juridic, de securitate, politic și social pentru jurnalism — indicatorul juridic a înregistrat cea mai accentuată scădere în acest an”, se explică în raport.
Statele Unite au căzut șapte locuri, iar alte țări din America, precum Ecuador și Peru, au scăzut vertiginos în clasament.
Norvegia deține primul loc pentru al zecelea an consecutiv, în timp ce Eritreea se află pe ultimul loc pentru al treilea an consecutiv.


