Criza energetica a afectat modul de aprovizionare cu resurse energetice si a dus la cresterea pretului de cumparare a gazelor naturale. In acest context, Moldovagaz recomanda consumatorilor sa reduca consumul de gaze naturale, precum si utilizarea rationala a acestuia.

Astfel, Moldovagaz vine cu cateva sfaturi pentru consumatori: 

„Izolarea corespunzatoare a locuintei pentru a asigura confort termic in orice anotimp;

Folosirea unui termostat de ambianta, care comanda functionarea centralei, tinand cont de temperatura setata in camera si care determina o reducere cu pana la 25% a costurilor de incalzire;

Instalarea „reflectoarelor” de caldura (folie sau foi de metal) in spatele caloriferelor, intru directionarea caldurii departe de perete in odaie;

Eliminarea aerului blocat din caloriferele cu apa calda de cateva ori pe sezon;

Reglarea temperaturii aerului in locuinta, luand in considerare ca in cazul in care aceasta depaseste 19°C, fiecare grad in plus poate sa insemne o crestere a consumului de gaze naturale cu circa 8%;

Deschiderea ferestrelor pe perioade scurte de timp, astfel incat spatiile sa se aeriseasca si sa se incalzeasca ulterior mai repede. Pierderile de caldura sunt mai mari in cazurile in care se lasa ferestrele intredeschise pe perioade mari de timp;

Setarea din centrala termica a temperaturii mai scazute a apei calde, astfel incat sa nu fie necesara combinarea cu volume mari de apa rece. La o centrala autonoma de apartament, care prepara atat agent termic, cat si apa calda menajera, consumul de gaze naturale este maxim in momentul cand se prepara apa calda;

Asigurarea functionarii optime a aparatelor de utilizare a gazelor, solicitand sprijinul instalatorilor autorizati pentru reglarea arzatoarelor, verificarea filtrelor de apa si a depunerilor de calcar pe conducte in vederea evitarii consumului excesiv de gaze naturale.”

Totodata, Moldovagaz va analiza consumul mediu lunar de gaze naturale, iar consumatorii care o sa depaseasca consumul eficient si nu o sa utilizeze gazelele naturale in mod rational, vor primi scrisori pentru a-i incuraja sa tina cont de recomandarile si masurile mentionate mai sus.