Moment impresionant la Chișinău. Peste o mie de copii din toată țara au cântat la unison, în cadrul evenimentului „Marele cor al copiilor”. De toate vârstele și etniile, aceștia au interpretat piese care promovează prin muzică solidaritatea, prietenia și unitatea.
Scuarul Teatrului de Operă și Balet Maria Bieșu din capitală s-a umplut de vocile vibrante ale de copii, care au cântat în cor. Spectacolul vocilor în aer liber a reunit colaje din piese naționale și intrenaționale dedicate copiilor.
Vrem să le transmitem mesajul acestor piese și să facem lumea mai fericită printr-un cor frumos.
E o experiență foarte frumoasă, pentru a vedea mai mulți copii din Moldova, să cântăm împreună și e foarte frumos și o experiență de neuitat.
Marele Cor al Copiilor, care a reunit peste o mie de participanți din toată țara, a fost dirijat de Adriano Marian și acompaniat de Moldovan Youth Orchestra.
Adriano MARIAN, DIRIJORUL ORCHESTREI: “În mare parte sunt cântece patriotice, cântece pentru copii, despre drepturile copiilor, cântece pacifiste. E un amalgam de cântece naționale, dar și internaționale, cu un accent pe iubirea de țară, drepturile copiilor, etc.”
Evenimentul a fost urmărit de zeci de persoane, dar și oficiali printre care ministrul Culturii, Cristian Jardan, dar și prim-ministrul, Alexandru Munteanu. Marele Cor al Copiilor se află la cea de-a treia ediție și este organizat de UNICEF, Ministerul Culturii și Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Moldovan National Youth Orchestra.

