Doi barbati ar fi fost snopiti in bataie de catre oamenii legii, chiar in inspectoratul de politie. Incidentul ar fi avut loc acum cateva zile in Soroca, dupa ce victimele implicate intr-un conflict, ar fi solicitat ajutorul politistilor. Inspectoratul de politie din oras sustine ca subofiterii acuzati au fost inlaturati de la exercitarea atributiilor de serviciu, iar ministrul de interne, Ana Revenco, a solicitat o ancheta interna la SPIA.

Din imaginile de pe camerele de supraveghere, obtinute de Deschide.MD, se vede clar cum cele doua persoane, care au solicitat ajutorul politistilor, au fost aduse la inspectorat. Ulterior, un politist a scos din automobil una dintre cele doua victime, iar dupa ce a doborat-o la pamant, i-a aplicat mai multe lovituri. Potrivit politiei, cazul a avut loc pe 31 ianuarie, cand doi barbati au chemat oamenii legii, dupa ce ar fi fost agresati de alte cateva persoane. Ajunsi la fata locului, politistii au constatat ca barbatii au avut un conflict intr-o statie PECO. In timpul discutiei, cei doi au solicitat politistilor sa-i duca acasa cu automobilul de serviciu, se arata in comunicatul de presa emis de oamenii legii. Astazi angajatii de la statia PECO respectiva nu au vrut sa ne ofere mai multe detalii.

“Nu eram eu la serviciu."

Barbatii au fost transportati la Inspectoratul de politie Soroca pentru documentarea cazului, insa ajunsi acolo, intre acestia si oamenii, s-ar fi iscat un conflict. Unul dintre barbati a sunat la 112, spunand ca ar fi fost agresat de politisti. Am fost astazi la inspectoratul de politie din Soroca pentru a afla mai multe detalii, insa nimeni nu a vrut sa discute cu noi.

“Nu va spun nimic, ma scuzati, nu este competenta mea."

Potrivit IGP, dupa producerea incidentului din 31 ianuarie, subofiterii vizati in acest caz au fost inlaturati de la exercitarea atributiilor de serviciu pe perioada desfasurarii anchetei. Cu o reactie a venit si ministerul Afacerilor Interne. Pe pagina sa de Facebook, Ana Revenco a scris ca a solicitat pornirea unei anchete speciale SPIA.

Ana REVENCO, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE:“Am solicitat pornirea unei anchete speciale SPIA, pe cazul politistilor banuiti de agresiune fizica. La fel, astept de la conducerea IGP actiuni promte, pentru a verifica corectitudinea indeplinirii atributiilor de serviciu de catre factorii de decizie ai IP Soroca.”

Deocamdata nu este clar ce pedeapsa vor primi politistii. Cu o reactie a venit Avocatul Poporului, care a initiat un proces de investigatie in acest caz. Ceslav Panico sustine ca va monitoriza desfasurarea anchetei interne in cadrul MAI, actiunile procurorilor, precum si finalitatea acestei cercetari.