Ofiterii SPIA si procurorii Anticoruptie au efectuat perchezitii la domiciliul fostului director al Agentiei Servicii Publice, Vladislav Zara. Acesta, insa, nu se afla acasa, si nici in tara, astfel descinderile au avut loc doar in prezenta sotiei. Perchezitiile s-au desfasurat in cadrul dosarului privind achizitionarea blanchetelor pentru pasapoarte. Ofiterii SPIA au publicat imagini cu momentul in care intra in casa fostului sef ASP, cauta prin masina si prin curte.
In aceasta dupa-amiaza, procurorii anticoruptie si ofiterii SPIA au descins acasa la fostului sef al Agentiei Servicii Publice. Oamenii legii spun ca Vladislav Zara nu se afla acasa si nici in tara, iar perchezitiile s-au desfasurat doar in prezenta sotiei sale. Procurorii spun ca descinderile au loc in dosarul privind achizitionarea blanchetelor pentru pasapoarte la ASP.
Totodata, a fost perchezitionat si automobilul fostului director ASP.
Vladislav Zara a fost numit in functia de director al Agentiei Servicii Publice acum doi ani, fara a trece vreun concurs, iar un an mai tarziu si-a anuntat demisia. Saptamana trecuta, fostul sef al ASP, Serghei Railean, a fost retinut in acest dosar, fiind plasat in arest preventiv pentru 20 de zile, iar alte 11 persoane, printre care fosti si actuali angajati ai ASP, au fost plasate in arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Asta dupa ce procurorii au efectuat 60 de perchezitii, la mai multe locatii. La inceputul lunii septembrie, in urma unui audit desfasurat la Agentie, premierul Natalia Gavrilita a anuntat despre mai multe incalcari in procesul de organizare a licitatiei, care din acest motiv a fost anulata. Ulterior procurorii au declarat ca persoane din fosta conducere ar fi incheiat contracte si acorduri aditionale frauduloase, fara organizarea procedurii de achizitii publice, favorizand un agent economic. Acestea sunt suspectate ca au majorat nejustificat cantitatea si suma contractului pentru achizitionarea blanchetelor, fapt care a prejudiciat statul.

