Autoritatile de la Chisinau au transmis raspunsurile la intrebarile din cea de-a doua parte a chestionarului pentru obtinerea statutului de candidat pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Documentul a fost transmis de Natalia Gavrilita ambasadorului Uniunii Europene in tara noastra.
„Imi face o deosebita placere sa va inmanez o parte din cele 7 volume cu raspunsurile la chestionar.”
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Guvernul pe care il conduc este hotarat sa recupereze restantele si sa accelereze procesele pentru a pune republica noastra acolo unde ii este locul - in familia tarilor libere, familia tarilor europene.”
La eveniment a participat si comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. Prima parte a chestionarului a fost transmisa acum trei saptamani. Comisia Europeana urmeaza sa evalueze rezultatele pentru a stabili daca Moldova indeplineste conditiile ca sa obtina statutul de tara candidat pentru aderare la UE, iar Consiliul European va lua o decizie in acest sens pana la sfarsitul lunii iunie.