Un pacient a fost batut chiar in timp ce se afla intr-o ambulanta, in fata unui spital din capitala. Din imaginile surprinse de un martor se vede cum doi agenti de paza il lovesc, pe rand. Administratia spitalului sustine ca paznicii au intervenit pentru ca bolnavul era agresiv, dar ca nu-si asuma responsabilitatea pentru incident, intrucat acestia sunt angajatii unei firme de paza.


Din secventele video, surprinse de un martor, se vede cum un agent de paza loveste de cateva ori cu o bata pacientul care se afla in ambulanta. Mai trec cateva minute, dupa care un alt paznic se apropie de bolnav si da cu piciorul in el. 

Totul s-a intamplat in fata Spitalului „Sfanta Treime” din capitala. Cei din administratie au refuzat sa vorbeasca despre incident in fata camerei.

Ne-au spus, totusi, ca institutia nu ar avea vreo legatura cu cele intamplate, pentru ca paznicii sunt angajatii unei firme, cu care spitalul a incheiat un contract. Responsabilii afirma ca pacientul a fost adus ieri, la Sfanta Treime, fiind baut si ca a fost agresiv cu medicul, care l-a consultat.

Totodata, acestia au depus o plangere la politie, dar nu ne-au spus clar ce anume au scris in ea. Reprezentantii firmei de paza ne-au confirmat ca cei doi barbati, care apar in imagini, sunt angajatii lor si ca investigheaza cazul. In momentul incidentului,  in apropiere se aflau si medicii de pe ambulanta, care nu au intervenit.  

Cei de la Serviciul de Asistenta Medicala Urgenta Prespitaliceasca sustin ca bolnavul era agresiv si cu medicii de pe ambulanta, care nu au reusit sa-l linisteasca. 

Sursa video: stiri.md