Munitii ramase in sol din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost gasite in localitatea Horesti, raionul Ialoveni.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apararii, este vorba despre doua proiectile de artilerie de 152 mm si 76 mm. Acestea au fost descoperite de un localnic la marginea padurii.

Obiectele explozive au fost dezamorsate de echipa de genisti a Brigazii de infanterie motorizata "Stefan cel Mare" , condusa de locotenent-colonelul Igor Livitchi.

Ministerul Apararii vine cu un apel catre cetateni sa fie vigilenti si sa anunte autoritatile in cazul gasirii munitiilor.