Nici nu au reusit bine sa infloreasca, dar deja sunt rupti si vanduti la marginea padurilor. Pe soseaua Chisinau-Orhei au fost surprinse persoane care vand ilegal ghiocei si alte flori ale primaverii. Chiar daca stiu ca se pot alege cu amenzi usturatoare pentru asta, oamenii culeg plantele in speranta ca isi vor castiga un ban in plus. Cand vad politia sau camerele de filmat insa, fug cat ii tin picioarele.



Desi stiu ca ghioceii sunt inclusi in Cartea Rosie, zeci de comercianti ii vand fara nicio grija de-a lungul soselei Chisinau-Orhei. Oamenii spun ca asa, mai fac un ban de paine. 

”Din acesti bani cumparam de mancare si trebuie sa vin sa le vand cu verisoara. Ne alunga politia, fugim si iar venim. Ne filmeaza, rad de noi.”

In apropiere de satul Peresecina, am gasit si o masina de politie, care potrivit comerciantilor, i-ar fi alungat de cateva ori de pe marginea drumului. Nu am reusit sa discutam cu oamenii legii. Indata ce echipa noastra s-a apropiat de automobilul acestora, politistul de la volan a accelerat si a plecat de acolo. 

“Pana sa fie votarea mergeau pe langa noi, nu ne vedeau, cum au trecut alegerile, ne alunga.”

Acest barbat ne-a spus ca vinde florile primaverii in fiecare an. De indata ce au inflorit viorelele, barbatul a inceput sa le adune in buchete si sa le vinda pe marginea soselei. 

“Le putem vinde timp de 10 zile, dupa soseaua va fi libera. Asa un buchet costa 5 lei. E greu la lume, au copii le este greu. Vin si fac cate 80 de lei, 100 maxim.”

Specialistii spun ca ghioceii au ajuns sa fie inclusi in Cartea Rosie din cauza oamenilor, care ii rup ca sa-i vanda.

Pavel PANZARU, DOCTOR IN STIINTE BIOLOGICE: Unii spun ca, ei nu rup tot, numai floarea. Nu are niciun fel de dreptate, pentru ca daca se rupe de la pamat floarea nu hraneste bulbul prin sol si treptat va disparea. Viorelele si brebenii, formeaza o cantitatea mai mare de siminte, deaceea ei rezista chiar daca sunt rupti.”

Potrivit Codului administrativ, colectarea sau distrugerea plantelor rare se pedepseste cu amenda de pana la 3000 de lei. Cartea Rosie a Moldovei cuprinde 118 plante pe cale de disparitie. Printre acestea sunt si florile de primavara - ghioceii, lacramioarele si brandusele.