Dragostea pentru învățătură nu are vârstă. Asta au demonstrat astăzi 92 de seniori, care au revenit după zeci de ani în băncile facultății. Au îmbrăcat robele de ceremonie și au primit diplomele Universității Vârstei a Treia din cadrul Universității de Stat din Moldova. Absolvenții spun că experiența i-a ajutat să țină pasul cu vremurile și să descopere mereu lucruri noi.
Îmbrăcați în robe și cu tocă pe cap, cei 92 de studenți ai Universității pentru vârsta a 3-a au intrat în sală pentru a-și primi mult așteptatele diplome.
„E foarte interesant, iar toți cei care ne vor urma vor avea o satisfacție deosebită că noi așa ne simțim, foarte fericiți.”
Printre absolvenți este și Simion Surdu. După o carieră de jumătate de secol în instituțiile statului, la 90 de ani a revenit în sala de curs.
Simion SURDU, ABSOLVENT: „Multe lucruri le-am știut, dar multe nu le-am știut și am învățat de aici de la profesori, mai ales despre istoria Basarabiei. Foarte, foarte bine ne-au explicat”.
Anatolie Guzun a activat 20 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Spune că a revenit la studii pentru a ține pasul cu generațiile tinere.
Anatolie GUZUN, ABSOLVENT: „Trebuie să ne înnoim cunoștințele, să nu rămânem că ne întrec și copiii și nepoții și de aceea am hotărât să venim.”
După 55 de ani de la prima absolvire a Universității de Stat din Moldova, Tamara Țurcanu a revenit din nou în aceeași instituție, de această dată pentru a demonstra că învățarea nu se termină odată cu pensionarea.
Tamara ȚURCANU, ABSOLVENTĂ: „Mi-a făcut o deosebită plăcere ca să termin în acest an universitatea. Omul cât trăiește învață și într-adevăr am primit o deosebită plăcere.”
Studenta Marina a venit la ceremonia de absolvire împreună cu nepoțica.
„Am ajutat-o și la engleză, pentru că eu tot învăț engleza foarte bine și am ajuntat-o la ce a avut nevoie. Și această zi este foarte importantă și pentru ea și pentru mine.”
„Am rămas cu impresii foarte bune, cunoștințe noi am acumulat, interesant a fost.”
Universitatea Vârstei a Treia este un program lansat în octombrie 2023 de UNFPA, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Universitatea de Stat din Moldova. În anul 2024, programul a fost extins la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.
Programul promovează învățarea pe tot parcursul vieții și încurajează persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos. În anul de studii 2025–2026, finanțarea programului este asigurată de Guvernul Marii Britanii.

