Ion Sturza a fost desemnat in aceasta seara premier de catre presedintele Nicolae Timofti, dupa o noua runda de consultari cu partidele pro-europene. Este un candidat fara sanse, au spus democratii. Atat Timofti, cat si Sturza se arata insa convinsi ca vor gasi 51 de voturi.
Nicolae TIMOFTI, PRESEDINTE: ”Am semnat decretul de a-l desemna pe dl Sturza Ion in calitate de candiadt la functia de prim-ministru.Sper ca parlamentarii vor realiza situatia de astazi si vor lua o decizie pozitiva care va corespunde cu decizia presedintelui. Sper ca da, desi nu toate fractiunile si-au expus deschiderea de a-l sustine.”
Ion STURZA, PREMIER DESEMNAT: ”Vom forma un guvern apolitic. Prima idee este semnarea unui cod de integritate care va aduce oameni noi in fruntea guvernului.”
Anterior intre Ion Sturza si cei din PD a existat tensiune, dupa ce Sturza l-a invitat la o dezbatere publica pe Vlad Plahotniuc, iar democratii au calificat invitatia ca pe o reactie isterica.
Ion STURZA, PREMIER DESEMNAT: ”Nu exista nicio tensiune intre mine si PD. Au existat declaratii ale cetateanului Ion Sturza, astazi este candidatul Ion Sturza care isi va gestiona relatiile cu partidele politice.”
Marian LUPU, LIDER PD: ”Presedintele a propus un candidat fara sustinere parlamentara, fara sanse. E un esec. Va urma un show absolut previzibil. Sansele cabinetului Sturza sunt zero. Noi nu vom lua in considerare aceasta candidatura a PLDM. Noi nu vom avea nicio intalnire cu acest candidat.”
Acum Ion Sturza are la dispozitie 15 zile ca sa elaboreze programul de guvernare si sa propuna Parlamentului cabinetul de ministri. Daca premierul desemnat nu reuseste sa fie votat de Parlament, seful statului poate desemna un al doilea candidat. Potrivit legii, in cazul in care guvernul nu este votat pana la 29 ianuarie, urmeaza alegeri anticipate.
---------------------------------------------------------------
Nicolae Timofti: Am reisit din faptul ca dumnealui a ocupat deja aceasta functie, are experienta, este o persoana cuoscuta, are viziuni aproape de viziunile noastre si ale aliantei si cunoaste foarte bine problemele legate de economia tarii, starea financiara si generala si sper ca el va reusi sa rezolve problemele (Fara intrebari va rog!) Parlamentarii vor analiza situatia si vor lua o decizie pozitiva. Sturza e pregatit, dar sper ca va fi bine sa iesim din situatia in care ne aflam astazi. Sunt sanse . Nu toate fractiunile au fost de acord sa il sustina, dar sper ca fractiunile isi vor revizui gandurile."
Ion Sturza: "Vreau sa fiu alaturi de poporul meu, de presedintele tarii. In incercarea de a avea o majoritate de a vota un guvern neafiliat politic, compus din oameni patrioti si profesionisti. Una dintre conditii ale noului guvern va fi semnarea unui cod de integritate. Sper la un dialog contructiv cu partidele din Parlament. Sper ca cu noua conducere a Bancii Nationale sa rezolvam problemele. Sa trecem cu bine iarna asta in domeniul energetic. Nu exista nicio tensiune intre mine si PD. Maine la prima ora o sa incepem consultarile cu partidele."
Stirea se actualizeaza.

