In contextul vizitei de lucru la Bruxelles, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene Nicu Popescu s-a intalnit cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultura. In cadrul acestor discutii oficialul a vorbit despre asigurarea Republicii Moldova cu noi piete de desfacere pentru agricultorii care au fost afectati de razboiul din Ucraina. Totodata, acestia au mai discutat si despre importanta obtinerii statutului de tara candidat pentru Moldova.
Intrevederea a prilejuit discutii cu referire la eforturile depuse de autoritatile de la Chisinau in vederea asigurarii noilor piete de desfacere pentru agricultorii din Moldova afectati de razboiul din Ucraina. In context, vicepremierul Nicu Popescu s-a referit la initiativa tarii noastre privind abolirea cotelor de export pentru produsele moldovenesti, fapt care va sustine producatorii si va spori exporturile noastre in Uniunea Europeana.
„I-am multumit comisarului pentru agricultura pentru deschiderea institutiilor europene de a sprijini Republica Moldova si contam pe decizii pozitive pentru tara noastra in viitorul apropiat pe acest subiect.” – a spus ministrul Nicu Popescu.
Totodata, interlocutorii s-au referit la perspectiva europeana a tarii noastre si importanta obtinerii statutului de tara candidat. Seful diplomatiei de la Chisinau a subliniat ca apropierea Republicii Moldova de familia europeana va insemna o si mai multa cooperare sectoriala in beneficiul mediului de afaceri, producatorilor si a cetatenilor nostri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


