Ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Nicu Popescu s-a intalnit cu ministrul Afacerilor Externe si Cooperarii Internationale al Italiei, Luigi Di Maio, in cadrul sesiunii ministerialei Consiliului Europei ce s-a desfasurat in contextul presedintiei italiene, la Torino.
Oficialii au vorbit despre aspiratiile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeana si agenda de cooperare intre cele doua tari.
„Am discutat inclusiv agenda bilaterala, in special valorificarea potentialului de cooperare in domeniul energetic si am convenit sa avansam in vederea incheierii unui acord privind reducerea tarifelor de roaming in beneficiul diasporei noastre numeroase din Italia, precum si impulsionarea raporturilor comercial-economice dintre tarile noastre”, a scris Nicu Popescu intr-o postare pe retelele de socializare.
Totodata, ministrul Popescu a multumit omologului sau pentru sustinerea Italie in procesul de integrarea europeana a tarii noastre.
Vicepremierul Nicu Popescu se afla la Torino, unde conduce delegatia Republicii Moldova in cadrul celei de-a 132-a sesiuni a Comitetului de ministri al Consiliului Europei.


Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


