Nina Popova, soția unui militar din cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse, care staționează ilegal în regiunea transnistreană, și Alexandru Bălan, fostul vicedirector al SIS, condamnat pentru trădare de patrie și divulgarea secretelor de stat, au ajuns în Belarus. Cei doi au fost întâmpinați cu flori și mesaje de susținere imediat după sosire.

Înainte de a urca în mașina pusă la dispoziție, Alexandru Bălan a făcut o scurtă declarație, spunând: „Pentru mine a fost o onoare mare să mă aflu aici!”

Imaginile au fost făcute publice de presa din Belarus.

Potrivit autorităților de acolo, pe lângă Balan și Popova a fost cedați și Vladislav Nadeiko și arheologul Aleksandr Butiaghin. Îar în schimbul lor au fost primiți Andrei Poczobut și cetățenii polonezi Grzegorz Gawel și Tomasz Berosa.

Alexandru Balan
Alexandru Balan/ belta.by
Nina Popova
Nina Popova/ belta.by

Cum s-a desfășurat schimbul

Schimbul a avut loc la frontiera dintre Belarus și Polonia, potrivit informațiilor publicate de agenția rusă TASS, care citează Serviciul Federal de Securitate (FSB).

În cadrul operațiunii, doi ofițeri SIS au fost eliberați și predați autorităților moldovene. La schimb, Chișinăul a acceptat să transfere două persoane: Nina Popova și Alexandru Bălan, acesta din urmă fiind anterior grațiat pentru a putea participa la procedură și a părăsi țara.

Citeste si : Doi ofițeri SIS, eliberați din captivitate în Rusia. Maia Sandu: „Au fost aduși acasă în urma unui schimb internațional”. Bălan, unul din cei oferiți în schimb - VIDEO
Citeste si : Cine este Nina Popova, cetățeana rusă predată Moscovei în schimbul celor doi ofițeri SIS: acuzații de activități împotriva statului și legături cu GOTR din regiunea transnistreană

Potrivit Maiei Sandu, operațiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni și a implicat cooperare internațională la nivel înalt. În acest context, șefa statului a mulțumit partenerilor externi pentru sprijin, inclusiv administrației conduse de Donald Trump, precum și autorităților din SUA, Polonia și România.

În prezent, cei doi ofițeri sunt în drum spre Republica Moldova. La revenire, aceștia vor fi supuși unor controale medicale, prioritatea fiind evaluarea stării lor de sănătate și acordarea îngrijirilor necesare.

Citeste si : Primele imagini cu cei doi ofițeri SIS care au fost eliberați din captivitate în Rusia pentru a fi aduși în Moldova. Unde a avut loc schimbul - VIDEO

Cine este Alexandru Balan?

Alexandru Bălan a fost reținut și plasat în arest în septembrie 2025, în România. După câteva luni de arest în România, autoritățile de la noi au anunțat că acesta va fi extrădat în Moldova, deoarece pe numele acestuia a fost deschis un dosar pentru divulgarea secretului de stat. Acesta a fost condamnat la un an și șase luni, iar Curtea de Apel București au admis cererea autorităților de la Chișinău și au dispus predarea acestuia pentru executarea pedepsei.

La 24 aprilie Balan a ajuns în Moldova, unde a fost dus la penitenciarul nr.13 din Chișinău. Iar ulterior acesta a fost grațiat de șefa statului, măsură care a fost necesară pentru a putea părăsi țara.

Potrivit autorităților de peste Prut, acesta mai este acuzat că ar fi transmis serviciilor de informații din Belarus, secrete de stat ale României, în măsură să pună în pericol securitatea națională a țării vecine. Această faptă se pedepsește în România cu până la 20 de ani de închisoare. 

Alexandru Bălan a fost numit director adjunct al SIS în 2016 printr-un decret al președintelui de atunci Nicolae Timofti, fiind propus în funcție de directorul instituției respective.