Patru masini au fost cuprinse de flacari azi dimineata in sectorul Botanica al capitalei, iar una dintre ele a fost distrusa, practic, in totalitate. A fost nevoie de doua echipaje de pompieri ca sa stinga incendiul. Din ce cauza a izbucnit focul nu este clar, dar politia a deschis o ancheta pentru a afla daca a fost sau nu provocat intentionat. Victime nu sunt.

Incendiul a izbucnit in jurul orei 4 dimineata intr-o curte a unui bloc de locuit de pe bulevardul Dacia. 

“E de groaza, daca au ars atat de tare, cum sa nu te ingrozesti.”

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV:“Una dintre masinile cuprinse de flacari a ars in proportie de 90 la suta. Vehiculul nu va mai putea fi reparat, asa cum motorul este distrus. Vedem ca in habitaclu nu mai este nimic, iar din autoturism nu a ramas decat carcasa.”

Proprietarul masinii care a fost distrusa, practic, in totalitate a refuzat sa discute cu noi la camera, dar crede ca aceasta ar fi fost incendiata. Un alt autoturism a ars in proportie de peste 40 la suta, iar celelalte doua au fost avariate mai putin. Oamenii care isi parcheaza masinile in curte spun ca pana acum asa ceva nu s-a mai intamplat. 

- Obisnuiti aici sa parcati?

- Da. Deja de vreo 10 ani.

Si pana acum nu s-a mai intamplat?

Nu. Ma bucur ca nu, dar daca sincer nici nu am stiut ca aici a fost incendiu.”

Pompierii urmeaza sa stabileasca de la ce a izbucnit incendiul. Oamenii legii au ridicat imaginile video de pe camerele de supraveghere din preajma locului unde s-a intamplat totul pentru a vedea daca focul a fost provocat intentionat sau nu. Deocamdata Inspectoratul de Politie Botanica nu a oferit detalii.