Procurorii din dosarul „sacoșa neagră” cer recuzarea noului judecător din complet, Alexandru Negru. Aceștia au refuzat să spună acum care sunt motivele, precizând doar că e vorba despre „circumstanțe” pe care le-a dezvăluit chiar magistratul, în ședința precedentă. Negru a declarat atunci că o rudă apropiată, mai precis cumnatul său, ar fi membru al Partidului Socialiștilor. 

Petru IARMALIUC, PROCURORUL DE CAZ: „Am depus o cerere de recuzare în legătură cu circumstanțele care însuși domnul magistrat le-a adus la cunoștință părților în ședința precedentă, referitor la anumite circumstanțe ce vizează această cauză penală.

-E vorba de cumnatul dumnealui?

-Circumstanțele vor fi examinate și puse în discuție la o altă ședință de judecată.

-Credeți că nu va fi obiectiv în luarea unor decizii?

-Atâta timp cât a fost înaintată doar cererea și partea acuzării a reformulat această cerere, nu s-a expus în fața magistraților nu putem să le prezentăm aici înainte de ședință.”

Alexandru Negru îl înlocuiește pe Ghenadie Eremciuc, care și-a încetat activitatea la Curtea Supremă de Justiție la mijlocul lunii aprilie. La ședința precedentă, prima pentru Negru, magistratul a făcut publică apartenența politică a unei rude apropiate, mai precis, cumnatul său, care ar fi membru al Partidului Socialiștilor, formațiune al cărei lider este chiar inculpatul Igor Dodon. Avocații lui Dodon au refuzat să comenteze cererea procurorilor. 

„Toate declarațiile la ceea ce se întâmplă vor fi făcute de Igor Dodon împreună cu avocații în scurt timp la o conferință de presă.

-Despre cerere de recuzare?

-O să vedeți, veniți și o să auziți toate răspunsurile.”

Până la această oră, Igor Dodon nu a organizat și nici nu a anunțat despre o posibilă conferință în acest sens. Tot în ședința de astăzi au fost audiați alți doi martori din partea apărării, liderii organizațiilor teritoriale ale partidului din Leova și Edineț. Igor Dodon este învinuit în acest dosar de îmbogățire ilicită, trădare de patrie, corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului socialiștilor de către o organizație criminală. Acuzații pe care le neagă.