Poliția atenționează cetățenii cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune, prin care infractorii contactează telefonic potențiale victime, pretinzând că sunt reprezentanți ai unor bănci sau ai organelor de drept.

Potrivit poliției, escrocii susțin că pe numele persoanei ar fi fost contractat un credit sau ar fi avut loc o tranzacție suspectă. Pentru a induce panică, aceștia insistă asupra necesității unei „intervenții urgente”.

Ulterior, victimele sunt îndrumate să continue conversația pe aplicații de mesagerie, unde infractorii, sub pretextul protejării fondurilor, oferă instrucțiuni pas cu pas.

În urma acestor manipulări, persoanele sunt determinate să contracteze credite, să retragă bani din conturi sau să transfere sume către conturi controlate de escroci ori prin intermediari.

După obținerea banilor, făptașii dispar fără urmă.

În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să respecte câteva reguli esențiale de protecție: să închidă apelul imediat, să nu ofere date personale sau bancare, să nu urmeze indicații primite telefonic sau prin aplicații de mesagerie și să verifice informațiile direct la bancă sau la poliție.

Schemă de escrocherie
Schemă de escrocherie/ Poliția RM