Trei carti de identitate, cinci teste PCR si un certificat de vaccinare impotriva Covid-19 au fost depistate de catre politistii de frontiera din punctele de trecere Leuseni si Sculeni. Documentele s-au dovedit a fi false.

Potrivit politiei de frontiera, pentru a fi scutiti de carantina, trei conationali au prezentat teste false la Covid-19, iar al patrulea - certificat de vaccinare. Totodata, pe sensul de iesire din tara au fost ridicate alte doua teste cu rezultat negativ la Sars-cov-2. In urma verificarilor politistii de frontiera au constatat ca datele trecute in actele respective nu sunt veridice, iar posesorul certificatului de vaccinare nu se afla in tara in ziua imunizarii. 

Trei carti de identitate: una bulgareasca si doua romanesti au fost depistate printre lucrurile personale ale doi barbati de 42 si 41 de ani. Documentele erau eliberate pe numele altor persoane si urmau sa fie transmise posesorilor in Germania. La audieri, cei doi conationali si-au recunoscut vina.