Alexandru Machidon a fost numit procuror general al Republicii Moldova, după ce a fost selectat în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Maia Sandu a semnat azi decretul, iar acesta a și fost învestit în funcție în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Procuraturii Generale.
Alexandru Machidon a depus jurământul într-o ceremonie la care au participat procurori din întreaga țară, dar la care nu a fost invitată și presa.
„Jur să respect cu strictețe constituția, legile Republicii Moldova, drepturile și libertățile omului și să execut conștiincios obligațiunile ce îmi revin.”
Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că noul Procuror General își asumă mandatul într-un context dificil.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Pe de o parte avem de combătut corupția, avem de combătut crima organizată, avem de combătut probleme care țin de traficul de droguri, de traficul de arme, de traficul de ființe umane. Pe de altă parte ne confruntăm cu probleme noi care țin de domeniul dumnevoastră și aici mă refer la crimele financiare care devin tot mai sofisticate, aici mă refer la crime cibernetice.”
Alexandru MACHIDON, PROCUROR GENERAL: „În acest mandat nu vor exista zone de confort în raport cu ilegalitatea, nu vor exista excepții pentru influență funcții sau apartenență.”
Alexandru Machidon a trecut prin procedura de evaluare externă și a fost selectat de Consiliul Superior al Procurorilor. Totuși, unii analiști atrag atenția că eficiența mandatului ar putea depinde de cadrul legal actual.
Alexandru BOT, EXPERT WATCHDOG: „Eu aș miza pe o schimbare esențială a paradigmei de activitate a procuraturii. Întrebarea este dacă dumnealui are mecanismele și instrumentele necesare să o facă, pentru că, legea cu privire la procuratură în felul în care este redată ea îi limitează maximal posibil atribuțiile acestuia. Procurorul general uneori are rolul doar de executor, de a bifa o soluție deja luată în cadrul CSP. De aceea, sper eu și cred că dumnealui va face totul necesar pentru a modifica cât de urgent posibil și calitativ legea procuraturii astfel încât să înțelegem că mandatul lui va fi într-adevăr util.”
Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „Alexandru Machidon a activat din 28 mai 2025 ca Procuror General interimar după ce a obținut punctajul maxim oferit de juriu în cadrul concursului de selecție a procurorului șef. Totuși, numirea oficială a fost amânată până la finalizarea evaluării externe, criteriu esențial pentru aprobarea sa de către președintele Republicii Moldova.
Recent, CSP a aprobat raportul Comisiei de evaluare, care a stabilit că Alexandru Machidon corespunde criteriilor de integritate etică și financiară, promovând astfel evaluarea externă.”
Alexandru Machidon a fost adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale. Acesta a deținut anterior interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Orhei, iar în 2017 a fost adjunct al procurorului-șef al procuraturii raionului Criuleni. Procurorul general este ales pe un termen de șapte ani.

