În ajun de alegerile parlamentare din toamnă, poliția anunță despre o nouă formă de finanțare și corupere electorală. Printr-o aplicație gestionată din Federația Rusă, oamenii sunt ademeniți cu zeci de mii de lei lunar pentru a participa la proteste și a vota în favoarea unui anumit concurent electoral, însă banii promiși nu sunt achitați ulterior. Poliția reamintește că faptele de corupere electorală se pedepsesc cu amendă de până la 57 de mii de lei și închisoare pe până la 15 ani.

„Poliția documentează o nouă formă de finanțare și corupere electorală ilegală, gestionată din Federația Rusă. Aplicația taito este utilizată pentru a petrece lecții de propagandă în contextul alegerilor parlamentare din septembrie, persoanele înregistrate urmând să participe la proteste, la corupere electorală și la susținerea unui anumit concurent electoral în alegeri.”

Aplicația de tip „chat” este accesată pe telegram. Pentru a se înregistra, persoanele transmit poze cu actele de identitate, numărul de telefon și un video în care trebuie să apară chipul fiecăruia pentru autentificare. După acești pași, aplicația are acces total la telefonul persoanei.

„Fiecare localitate are „chat-ul” său unde membrii primesc informații și indicații de la coordonatori. Persoanelor li se promit sume între 15 000 – 50 000 de lei lunar, convertiți în ruble rusești și primiți prin intermediul conturilor online ale PSB.”

Ulterior, reprezentanții organizației criminale care coordonează aplicația încheie un contract fictiv cu utilizatorii, în care se arată că unele condiții nu au fost respectate, cu scopul de a nu achita banii promiși, anunță poliția. În acest context, organele de drept reaminstesc despre pedesele care pot fi aplicate pentru corupere electorală, inclusiv pentru cei care iau bani.

„Coruperea electorală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani cu amendă în mărime de la 37 500 de lei la 57 500 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de până la 5 ani.”  

Daca infracțiunea este comisă în interesul unei organizații criminale, atunci persoanele găsite vinovate pot sta după gratii până la 15 ani. După alegerile prezidențiale din 2024, poliția a anunțat că peste 100 de mii de moldoveni și-au vândut votul. Până acum au fost amendate circa 25 de mii de persoane, iar suma totală a sancțiunilor ajunge la 15 milioane de lei.