La 85 de ani de la primele deportări staliniste, în fața Guvernului a fost amenajată o expoziție comemorativă. Au fost instalate șine de cale ferată și două vagoane pentru transportul animalelor, similare celor în care au fost deportați sute de oameni. De asemenea, vizitatorii au posibilitatea să identifice în Cartea Memoriei numele rudelor deportate, cu ajutorul unui ghid și prin scanarea unui cod QR.
Impactul vizual al celor două vagoane de animale, identice cu cele folosite în timpul deportărilor staliniste, este extrem de puternic.
Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Așa arată unul dintre cele două vagoane expuse în Piața Marii Adunări Naționale. În interior sunt prezentate cărți și fotografii care ilustrează momente din acea perioadă. Totodată, aici se simte o atmosferă apăsătoare, ce îi ajută pe vizitatori să înțeleagă mai bine drama acelor vremuri.”
Vagoanele au atras zeci de vizitatori, printre care și Margareta Spînu-Cemîrtan, una dintre protagonistele documentarului „Siberia din oase” și ale spectacolului „Dosarele Siberiei”. Supraviețuitoare a deportărilor, ea a transpus în cărți suferințele, umilințele și încercările prin care au trecut atât familia sa, cât și miile de oameni deportați în Siberia.
Margareta SPÎNU-CEMÂRTAN, AUTOARE: „Cel mai greu este că nu am fost de vină cu nimic. Absolut cu nimic nu am fost de vină. Ne-a deportat pentru că le-a trebuit averea noastră. Cu ce aveau ei să facă Colhozuri dacă nu lua casa noastră să facă școală, casa buneilor să facă policlinică?”
Iar pe obrajii lui Vasile Fotescu lacrimile au curs șiroaie în timp ce vorbea despre bunicii săi, deportați în regiunea Tiumeni.
Vasile FOTESCU, LECTOR UNIVERSITAR: „Când s-a intors înapoi bunicul, a trebuit să răscumpere casa. Au stat acolo 4 ani și ceva. Și mașina Singer care este la noi în casă, de fiecare dată ne aduce aminte de acele triste momente.”
Să vadă expoziția a venit și Margareta, care povestea că a rămas și acum traumatizată de momentul în care, la vârsta de 10 ani, era cât pe ce să fie deportată în Siberia.
Margareta, VIZITATOARE: „Trei zile am stat arestată, asta a fost pentru mine… Nu uit nici zi nici noapte. Nu pot să-mi mai vin în fire de atunci. Eu sunt speriată și tresar și până acum.”
De asemenea, și în Piața Gării de Nord din Bălți au fost aduse vagoane, parte din expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”.
Anatolie RUSU, LOCUITOR DIN BĂLȚI: „Înapoi nu au mai venit. În 1959 a venit în vizită la bunicul meu. Plângeau ambii. Din zece copii au venit doar cinci.”
În același timp, la Bălți aseara au fost aprinse lumânări pentru a comemora victimele.
Vagoanele și expoziția cu amintirile dureroase ale celor care au trăit terorile staliniste vor putea fi văzute până pe 6 iulie, în intervalul orar 9 și 21.

