Nici o zi fără scumpiri ale carburanților. Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, prețul petrolului a crescut din nou la nivel mondial, iar asta se răsfrănge și asupra țării noastre. Motorina va depăși mâine 25 de lei, iar benzina se apropie de 26 lei, confrom prețurilor stabilite de ANRE
Între timp, mai multe stații PECO din țară, dar și capitală au rămas fără motorină, asta deși autoritățile spun că livrările continuă în regim normal și stocuri sunt pentru cel puțin 15 zile.
Pe panourile informative de la mai multe stații PECO din țară este indicat că motorina nu se vinde.
„Nu aveam motorină.
-De cât timp?
-De vreo patru zile.
-Ce v-au spus, vor supliniți?
-Nu avem informații.
-Șoferii vin după motorină?
-Sigur, ca deobicei.”
Autoritățile dau asigurări că sunt stocuri suficiente de carburanți.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Eu personal am vorbit cu șeful ANRE. Mi-a prezentat datele, noi acum avem stocuri 14-15 zile, care sunt mai mari decât până la război.”
Lipsa temporară a motorinei se atestă la
benzinăriile care nu importă, ci procură carburanți de pe piața internă, iar prețul de achiziție pentru ei este mai mare decât prețul plafon stabilit zilnic de ANRE, explică președintele Comisiei parlamentare economiei, buget și finanțe Radu Marian.
Radu MARIAN, PREȘEDINTELE COMISIEI ECONOMIE, BUGET ȘI FINANȚE: „Există companii mai mari care au stoc de produse cu un preț sub cel de la pompă pentru că au stocuri mai vehi, însă sunt anumite companii mai mici eventual, care nu au capacitatea să importe din afară și cumpără din interior. Există 600 de stații în Republica Moldova, la aproximativ 80-90 de stații sunt probleme de aprovizionare într-adevăr.”
Despre asta a menționat ieri și ministrul Energiei, după verificările pe care le-a făcut la unele benzinării. Dorin Junghietu a scris într-o postare pe facebook că există stații care temporar nu comercializează motorină, pentru că prețul plafon stabilit de ANRE nu le acoperă toate costurile, însă autoritățile nu pot interzice acest lucru pentru că operatorii economici au dreptul la libertatea activității de întreprinzător.
Dorin JUNGHIETU, MINISTRU ENERGIEI: „Există stații care temporar nu comercializează motorină, pentru că prețul plafon stabilit de ANRE nu le acoperă toate costurile. Nu putem interzice acest lucru – operatorii economici au dreptul la libertatea activității de întreprinzător.”
Între timp, ANRE anunță că deocamdată a primit doar o plângere, din partea unui șofer caruia nu i s-a oferit cantitatea solicitată de carburanți.
Galina SANDUȚA, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL ANRE: „În condițiile în care operatorul economic decide sistarea activității comerciale// acest fapt nu constituie o abatere pasibilă de a fi sanționată. În situția în care limitează cantitățile de produse petroliere, aceasta va fi catalogată drept refuz fapt pasibil de sancționare.”
Am încercat să aflăm la companiile petroliere, care este motivul exact pentru care nu vând motorină, însă deocamdată aceștia nu ne-au răspuns la solicitările noastre. Companiile petroliere se pot alege cu o amendă de până la 60 de mii de lei, dacă se dovedește că au refuzat să vândă cantitatea solicitată de cumpărător.
Radu MARIAN, PREȘEDINTELE COMISIEI ECONOMIE, BUGET ȘI FINANȚE: „Legislația actuală spune că în situația în care există rezerve de carburanți în stații, ei sunt obligați să le vândă. De asta cetățenii dacă constată acest lucru trebuie să ne sesize, sau să sesize ANRE.”
Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV: „Prețurile la carburanți continuă să crească și vor lovi și mai mult în buzunarele șoferilor. Pentru mâine ANRE a stabilit prețuri mai mari decât azi. Benzina se va scumpi cu 33 de bani și se apropie de 26 de lei, iar iar motorina va costa cu 64 de bani mai mult și va depăși 25 de lei pentru un litru și aproape ajunge prețul pentru benzină.”
PREȚ CARBURANȚI 12.03.2026
MOTORINĂ – 24,83 +0,53
BENZINĂ - 25,47 +0,27
De la începutul războiului din Iran și blocarea strâmtorii Ormuz, prețul motorinei s-a scumpit puțin peste 4 lei.
