De aproape o săptămână, familiile din Strășeni, care au fost grav afectate de inundații trăiesc fără lumină, fără apă potabilă și cu locuința distrusă. Oamenii spun că sunt nevoiți să doarmă la rude, întrucât casele au nevoie de o renovare capitală. Nici apa din fântâni nu mai e bună pentru consum. Între timp, inundațiile s-au mutat în raionul Criuleni, după ce râul Ichel s-a revărsat, din cazuza prsiunii fluviale din ultimile zile.

„Paguba iat-o, aici e totul plin cu apă.”

Nu doar că e distrus, dar sunt și cheltuieli mari de bani.

„Aceste 4 case și cu noi nu avem lumină.”

„Apa miroase urât. Noi nu doar că nu o putem bea, ci nici să spălăm hainele nu putem.”

E a șasea zi de când Galina și Nicolae Covali trăiesc un dezastru în propria gospodărie. Deși apele s-au retras, nămolul a pus stăpânire pe toată curtea, iar grădina e încă sub apă.

„Iată de aici și până acolo unde este apă – am pus cartofi. Acolo am pus niște porumb, dar a murit.”

Dar cea mai mare durere pentru familia Covali este casa pentru care au muncit o viață. 

Până aici a fost apă. Iar în casă apa a fost până aici.

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „Șuvoaiele de apă, pătrunse în casă au distrus toate bunurile familiei Covali. Nu s-a mai putut salva nimic din mobilier, iar apa pătrunsă în pereți a făcut să cadă tencuiala, dar și tapetul.”

Galina COVALI, LOCUITOARE A SATULUI GREBLEȘTI, STRĂȘENI: „Aici cade teracota. Uitați-vă și aici. Casa e de lut și să dărâmă. Aici e un dormitor, sunt 4 în total, toate sunt ude.”

Nicolae COVALI, LOCUITOR AL SATULUI GREBLEȘTI, STRĂȘENI: „Când a intrat apa în casă, de stres noi nu ne puteam aminti unde-s actele și rezerva de bani, pe care am avut-o din pensie.”

Acum soții locuiesc la fiul lor, întrucât casa lor are nevoie de o renovare capitală. Pe când vecinul lor, Ion Sîrcu, doarme în bucătărie .

Se cunoaște unde a fost udat patul. Să-l scoți afară nu poți, laminatul s-a umflat.

De 6 zile, oamenii nu au limină, întrucât cele mai inundate case au fost deconectate.

„Promit tot că azi mâine ne vor da lumină. De sâmbătă de când au stins-o, duminică, luni, marți, miercuri, și azi joi, iată e a șasea zi fără lumină.”

Și nici apă potabilă nu au.

„Ea de fapt e limpede, dar acum e galbenă. Nici nu o pot mirosi, nici la animale nu dau, că stau cu grijă că apa aceasta, trecută prin intemperii, poate fi cu infecție.”

Acum la Greblești se continuă securizarea râului Ichel și se construiesc canale de scurgere a apei, susține primarul localității.

Aliona CHIRCU, PRIMARUL SATULUI GREBLEȘTI, STRĂȘENI: „Deja o bună parte din ape s-au retras. Astăzi mai intervenim în locuirile mai joase, pentru a face canal de scurgere, ca să evităm maxim posibil ca apa să fie stătătoare și să evităm alte pandemii și nenorociri.”

Între timp, râul Ichel, care traversează raioanele Ungheni, Strășeni, Călărași și Criuleni, s-a revărsat, din cauza presiunii fluviale din ultimile zile.

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „După cum puteți vedea, a fost inundată lunca râului, care cuprinde mai multe localități din raionul Criuleni. Inundațiile sunt atât de mari, încât întreg șesul a fost transformat într-un adevărat lac.”

„În unele zone, apa a ajuns până la gospodăriile oamenilor. De exemplu lângă acest gard, nivelul apei a ajuns până aproape de genunchi.”

Mătușa Maria locuiește în satul Pașcani, raionul Criuleni, iar apa i-a inundat grădina.

Maria BOTNARU, LOCUITOARE A SATULUI PAȘCANI, CRIULENI: „Prășeam cartofii și am văzut cum venea apa încoace.”

Anterior, prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat că sinistrații vor fi despăgubiți, în timp ce șeful Centrului Național de Management al Crizelor a declarat că nu mai există pericolul altor inundații și că apele se retrag, după misiunea de aproape o săptămână a angajaților IGSU în raioanele afectate de ploile toreniale de săptămâna trecută.